Țara UE care ar putea interzicele telefoanele pentru copiii sub 11 ani Webpress, 1 mai 2024 Copiilor sub 11 ani ar trebui să le fie interzis să aibă un telefon mobil, în timp ce utilizarea smartphone-urilor cu acces la internet ar trebui interzisă celor sub 13 ani, au scris aceştia într-un raport. Aplicaţiile de social media ar trebui interzise copiilor sub 15 ani, au adăugat ei, iar minorii de peste 15 ani ar trebui să aibă acces doar la platforme considerate „etice”. Legiuitorii ar fi însărcinaţi să decidă ce platforme ar putea fi considerate astfel. Un angajament al lui Emmanuel Macron Dornic să îşi sporească sprijinul în scădere în sondajele de opinie, Macron s-a angajat în ianuarie să elaboreze o legislaţie mai strictă pentru a limita timpul petrecut de copii în faţa ecranelor şi utilizarea reţelelor de socializare. Eforturile sale reflectă neliniştea internaţională tot mai mare a părinţilor, psihologilor şi factorilor de decizie politică cu privire la faptul că noile tehnologii ar putea provoca mai mult rău decât bine asupra minţilor tinere, comentează Reuters. Anul trecut, medicul chirurg general al SUA a declarat că reţelele de socializare ar putea afecta profund sănătatea mintală a tinerilor şi a cerut companiilor de tehnologie să protejeze copiii care se află în stadii critice de dezvoltare a creierului. Grupul de experţi, care a fost condus de neurologul Servane Mouton şi de profesorul de psihiatrie Amine Benyamina şi a inclus, de asemenea, experţi în educaţie, drept şi tehnologie, i-a prezentat marţi concluziile sale lui Macron. În prezent, nu există un calendar pentru o nouă legislaţie şi nu este clar în ce măsură aceasta ar urma recomandările experţilor. Grupul a declarat că orice măsuri viitoare ar trebui să se concentreze pe înăsprirea normelor pentru companiile din domeniul tehnologiei. ”Acestea sunt cele care sunt principalele responsabile”, a declarat Mouton în cadrul unei conferinţe de presă. Raportul a constatat, de asemenea, că timpul excesiv petrecut în faţa ecranelor are un impact asupra somnului copiilor şi este unul dintre factorii care determină obezitatea infantilă, în timp ce social media poate creşte riscurile de anxietate şi depresie. Comunicate noi Stiri
Stiri Prognoza Meteo până la Jumătatea Lunii Iunie: Ce Ne Așteaptă în Următoarele Patru Săptămâni 19 mai 2026 Prognoza meteo pentru perioada 18 mai – 15 iunie 2026 aduce informații esențiale despre condițiile climatice din România, influențând agricultura și viața cotidiană. Citește mai mult
Un nou caz de variola maimuței confirmat în România – Bărbatul de 41 de ani este în izolare 19 septembrie 2022 Ministerul Sănătății a anunțat luni că a fost confirmat încă un caz de variola maimuței. Este vorba despre un bărbat cu vârsta de 41 de ani, din București. Starea lui de sănătate este bună și se află în izolare. Până în prezent, în România au fost diagnosticați cu variola maimuței… Citește mai mult
Stiri Descoperirea unei ferme clandestine de criptomonede: implicații și perspective asupra evaziunii fiscale în România 23 iunie 2026 Descoperirea unei ferme clandestine de criptomonede în Satu Mare ridică semne de întrebare asupra evaziunii fiscale și reglementărilor din domeniu. Citește mai mult