Termoenergetica Bucureşti, amendată cu 10.000 de lei pentru că nu a furnizat agent termic la temperatura din contract Webpress, 30 decembrie 2022 „În ceea ce priveşte sesizările depuse de consumatori, în momentul de faţă, situaţia constatată de comisari în teren este următoarea: în cazul uneia dintre ele operatorul economic a făcut dovada acordării diminuărilor conform contractului, acestea evidenţiindu-se în factura din luna decembrie; în cazul alteia, avaria semnalată în zona Tineretului, nominalizată de cetăţeni, a fost remediată, temperaturile apei calde livrate fiind în parametri, dar temperatura agentului termic furnizat de CET Progresul, deşi a fost livrată în parametri, a ajuns în punctul termic la sub jumătate din valoare, situaţie în care temperatura la care agentul termic ajunge la consumator nu poate fi asigurată conform contractului”, a afirmat ANPC. „Din cele şase CET-uri din Bucureşti, în prezent sunt funcţionale doar patru. În acest moment, la sesizarea asociaţiei de proprietari din sectorul 3, reprezentanţii Termoenergetica SA au început acţiuni de remediere a disfuncţionalităţilor”, a mai explicat ANPC. Comunicate noi Stiri
Stiri Iranul și redeschiderea strâmtorii Ormuz: Planuri, condiții și implicații geopolitice 25 septembrie 2026 Iranul a propus un plan complex pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz, impunând condiții esențiale care ar putea transforma relațiile cu Statele Unite și impactul asupra piețelor globale. Citește mai mult
Austria: Deschiderea spaţiului maritim şi aerian pentru România şi Bulgaria nu constituie o apartenenţă deplină la Schengen 28 decembrie 2023 „Schengen Air înseamnă că pasagerii care vin din România şi Bulgaria nu vor mai fi supuşi unui alt control al paşapoartelor decât cel al companiei aeriene la poarta de îmbarcare”, a explicat pentru AFP Ministerul de Interne din Austria. Dar „în prezent nu există negocieri privind aderarea” propriu-zisă şi, prin… Citește mai mult
Percheziții de amploare la Casa de Pensii Sibiu. Mai mulți funcţionari publici şi un paznic, suspectați că cereau BANI pentru DECIZIILE DE PENSIONARE 15 ianuarie 2025 ”Astăzi, 15 ianuarie 2024, ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciile Judeţene Anticorupţie Sibiu, Alba şi Hunedoara, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, efectuează 7 percheziţii domiciliare în locaţii din municipiul Sibiu, Răşinari, judeţul Sibiu şi Câinenii Mari, judeţul Vâlcea, precum şi la sediul… Citește mai mult