Țigările electronice ar putea fi interzise – Decizie radicală – Ce motive invocă autoritățile Webpress, 3 septembrie 2023 Franţa intenţionează să interzică ţigările electronice de unică folosinţă, a anunţat prim-ministrul acestei ţări, Elisabeth Borne, într-un interviu acordat duminică pentru postul radiofonic RTL, informează Reuters. „Este o chestiune importantă de sănătate publică”, a declarat Elisabeth Borne, adăugând că Guvernul de la Paris alcătuieşte în această perioadă planuri ce vizează un program naţional de luptă împotriva fumatului, un flagel care cauzează aproximativ 75.000 de decese în fiecare an în Franţa. Aşa-numitele dispozitive de „inhalat” generează anumite obiceiuri în rândul tinerilor, care pot să ducă apoi la dependenţa de nicotină, a mai spus premierul francez. Cu toate acestea, Guvernul de la Paris nu intenţionează să majoreze taxele pentru tutun în 2024 după creşterea lor din acest an, a precizat Elisabeth Borne. Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat în 2021 o serie de obiective ambiţioase privind limitarea fumatului şi a consumului de alcool, promiţând să creeze mai multe spaţii în care fumatul să fie interzis şi dorind ca toţi tinerii francezi cu vârste de până la 20 de ani să devină nefumători până în 2030. Comunicate noi Stiri
Stiri Mihai Dimian: O reacție controversată și un gest simbolic în educație 28 mai 2026 Mihai Dimian, ministrul Educației, a anunțat că va dona salariul său, ca răspuns la criticile privind ignorarea unui discurs al unei eleve, provocând o dezbatere despre educația din România. Citește mai mult
FMI vine în vizită la București: analiza ultimelor evoluții economice și actualizarea prognozelor 16 ianuarie 2025 ‘Echipa FMI se va întâlni cu reprezentanți ai noului Guvern român și ai Băncii Naționale a României pentru a analiza recentele evoluții financiare și economice și a actualiza perspectivele macroeconomice. Misiunea va fi condusă de Joong Shik Kang, care l-a înlocuit pe Jan Kees Martijn ca șef al misiunii FMI… Citește mai mult
Un bărbat a fost înjughiat mortal de fiul său, într-un magazin din Constanța 6 februarie 2022 Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 despre un conflict între două persoane, într-o societate comercială. „La data de 6 februarie a.c., în jurul orei 17,30, poliţişti din cadrul Secţiei 4 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în incinta unei societăţi comerciale… Citește mai mult