Toyota își propune producție record în martie Webpress, 16 februarie 2023 Toyota Motor a transmis noul plan de producție pentru luna martie, unul care exclude noi opriri ale producției, cu o singură excepție minoră. După un record lunar înregistrat în martie 2022, compania țintește acum un nivel și mai mare. Criza de semiconductori și efectele pandemiei Covid-19 în Asia nu pun probleme celor de la Toyota, care au anunțat că și-au propus să producă în luna martie 900.000 de automobile, la care se vor adăuga cele de la Daihatsu. Nivelul prognozat însumează 350.000 de unități produse intern, la fabricile din Japonia, și 550.000 de vehicule la fabricile din alte țări. Totalul îl depășește pe cel înregistrat în martie 2022, respectiv 866.000 de vehicule Toyota plus Lexus, un record lunar la acel moment, la care se vor adăuga alte circa 150.000 de vehicule Daihatsu. Toyota și-a stabilit ca țintă pentru anul fiscal 2022/2023, care se încheie pe 31 martie, un volum de 9,1 milioane de autovehicule, vloarea fiind ajustată de două ori, în jos, în ultimele luni, de la 9,7 milioane la 9,2 milioane și, apoi la 9,1 milioane. Compania a pus aceste reduceri pe seama impactului crizei de semiconductori, dar și a altori factori. Singura suspendre a producției prevăzută pentru liniile uzinelor Toyota, în luna martie, este la Motomachi, în Japonia, timp de trei zile, pe o singură linie de producție din două. Aici este asamblat modelul Lexus LC, iar oprirea are legătură mai degrabă cu ajustarea ritmului de producție cu cel al cererii de pe piețele internaționale și nu cu lipsa de componente. În urmă cu un an, Toyota anunța la începutul lunii martie 8 linii oprite, din 14 uzine, iar la jumătatea lunii, opririle erau decise pe alte 18 linii de producție, timp de mai multe zile ale lunii. La finalul lunii decembrie, Toyota a reușit să-și mențină poziția de lider global al industriei auto, cu un nivel al vânzărilor, pe anul calendaristic 2022, similar cu cel din 2021. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Militari și polițiști din Covasna, săltați într-un dosar de braconaj cu animale protejate 7 martie 2024 Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, în urma unor percheziţii imobiliare în oraşul Covasna şi în comuna Comandău într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de braconaj, au fost reţinute şase persoane bănuite că ar fi vânat ilegal inclusiv exemplare ale unor specii de animale protejate de lege. Reprezentanţii DGA au precizat că… Citește mai mult
Viagra naturală – Cu ce poate fi înlocuită pastila pentru potență – Descoperirea care a uimit cercetătorii 28 octombrie 2023 Într-un studiu, publicat recent în The Journal of Sexual Medicine, cercetătorii au analizat rezultatele a 11 studii randomizate şi controlate care au implicat testarea impactului exerciţiilor fizice şi a medicamentelor precum Viagra pentru tratarea bărbaţilor cu disfuncţie erectilă. Cercetările anterioare au arătat că mulţi bărbaţi mai în vârstă întâmpină probleme… Citește mai mult
Stenograme incendiare. Unii liberali se plâng pe grupurile de socializare ale partidului că fac campanie PSD- 29 iunie 2023 Stenograme incendiare. Unii liberali se plâng pe grupurile de socializare ale partidului că fac campanie PSD. Pe grupurile de socializare ale PNL-ului au început să apară nemulțumiri legate de strategia de comunicare a partidului, care ar putea să îl avantajeze în campanie electorală pe noul premier Marcel Ciolacu. Printre liberalii… Citește mai mult