Tragedie cumplită în Vâlcea: Un băiat de 14 ani, găsit mort în apartament, alături de sora sa, inconștientă – Ce au văzut salvatorii Webpress, 6 decembrie 2022 Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Vâlcea a anunțat că a fost sesizat marți, 6 decembrie, în jurul orelor pranzului, despre un minor în vârsta de 14 ani din localitatea Brezoi care nu raspunde la ușa locuinței de aseară. Apelul a fost facut de către bunica și mătușa minorului care s-au panicat în lipsa unui răspuns. Apelul a fost facut la ora 13.57. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de salvare ale ISU și SAJ. S-a reușit pătrunderea in apartament, cu ajutorul unei scări de fereastră pe balconul apartamentului. În urma patrunderii în apartament, au fost găsite două persoane, sora și frate, în stare de inconștientă. Băiatul de 14 ani prezintă semne de rigiditate, iar fata, în vârstă de 26 de ani, stare de pierdere a cunoștinței. Din păcate, baiatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate, fiind declarat decesul de către medicul de pe ambulanța. Fata de 26 ani a fost găsită în stare de inconștientă dar cu semne vitale, fiind preluată de catre echipajul SMURD Brezoi și transportată la spital. În momentul patrunderii în apartament (pe geamul de la balcon), în interiorul apartamentului s-a constatat ca sobele erau reci și ambele persoane se aflau în dormitor. ISU Vâlcea a anunțat că în acest caz se continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și împrejurările în care a avut loc tragedia. Comunicate noi Stiri
Horoscop 17 iunie 2023. Vărsătorii trebuie să abordeze cu maturitate orice chestiune care are legătură cu resursele personale sau financiare 16 iunie 202318 iunie 2023 Horoscop 17 iunie 2023. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 17 iunie 2023: Începe o perioadă mai dificilă, în special în domeniul sănătății, al treburilor… Citește mai mult
Accident cu 16 autoturisme și 1 microbuz, pe DN1 – 40 de persoane implicate – Autoritățile au intervenit de urgență 16 octombrie 2023 Accident spectaculos pe DN1 unde 16 mașini și un microbuz s-au ciocnit în zona localității Balotești, duminică seara. 40 de persoane au fost implicate în accident dintre care 6 au avut nevoie de îngrijiri medicale, e vorba de 3 adulți și 3 copii. Autoritățile au intervenit cu 7 ambulanțe și… Citește mai mult
Caz cutremurător în Caraș-Severin: O fetiță de doar 5 ani a rămas orfană după ce mama sa a fost ucisă 18 februarie 2022 „Atât a zis fata azi dimineață când a auzit: <<mama n-a mai vrut să îmbătrânească>>”, a povestit mama femeii ucise. Sunt cuvintele dramatice rostite de fetița de 5 ani care a realizat că a rămas orfană. „A plecat de acasă, nu s-a mai întors. A ieșit pe ușă, vine imediat…. Citește mai mult