Tragedie evitată. Incendiu stins la timp de pompieri, înainte să ajungă la o stână Webpress, 29 octombrie 2023 Conform sursei citate, incendiul a afectat o suprafaţă de cinci hectare de vegetaţie uscată.”Pompierii de la Punctul de Lucru Flămânzi s-au mobilizat rapid şi au reuşit să stingă flăcările înainte de a ajunge la o stână. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un foc în aer liber, lăsat nesupravegheat”, arată ISU. Autorităţile atrag atenţia asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor şi arderea gunoaielor, a deşeurilor şi a altor materiale combustibile poate avea consecinţe grave atât asupra mediului înconjurător şi a solului, cât şi asupra proprietăţii sau chiar vieţii oamenilor.”În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafaţă mare, iar în condiţii de vânt, incendiile de vegetaţie uscată sau de deşeuri menajere pot deveni şi mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de reţele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie. Reamintim şi faptul că, potrivit legislaţiei privind protecţia mediului, este interzisă arderea miriştilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărişurilor sau a vegetaţiei ierboase. Astfel, cetăţenii trebuie să respecte prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare. Conform acestui act normativ, proprietarii şi deţinătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu au obligaţia de a nu arde şi de a preveni arderea miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase”, menţionează ISU.După fiecare incendiu de vegetaţie uscată sau mirişte de pe terenurile arabile, ISU înaintează Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) coordonatele locului în care s-a produs evenimentul pentru adoptarea unor măsuri în consecinţă, adaugă sursa citată. Comunicate noi Stiri
Pericol la Marea Neagră – O plajă a fost închisă din cauza poluării 15 iunie 2023 Poluare masivă în Ucraina după ce un baraj a fost distrus de ruși. Pericolul se îndreaptă acum spre Marea Neagră și ar putea să afecteze chiar și litoralul nostru. Cu toate astea, autoritățile dau asigurări că nivelul poluării este sub supraveghere și în acest moment totul e în regulă pe… Citește mai mult
Stiri Cazul înșelăciunii internaționale: Cum o grupare a fraudat zeci de cetățeni cu mașini inexistente 8 iulie 2026 O grupare internațională a fraudat zeci de cetățeni din diverse țări, vânzând mașini inexistente, provocând un prejudiciu de peste un milion de euro. Citește mai mult
Încă o corporație internațională anunță că va părăsi oficial piața din Rusia 12 aprilie 2022 „Încă din primele zile ale invaziei Ucrainei de către Nokia, a fost clar că era imposibil să ne continuăm prezența în Rusia. În ultimele săptămâni, am suspendat livrările, am oprit noi afaceri și am relocat activitățile noastre limitate de cercetare în afara Rusiei. Acum putem anunța retragerea de pe piața rusă”,… Citește mai mult