Tragedie în Egipt: zeci de răniți, după prăbușirea unei tribune în timpul unui meci de baschet Webpress, 25 decembrie 2022 La faţa locului s-au deplasat 21 de ambulanţe, care i-au transferat pe răniţi la spitalele din apropiere, potrivit Ministerului Sănătăţii. Incidentul a avut loc sâmbătă seara, la Centrul Sportiv Internaţional Hasan Mustafa, în oraşul 6 octombrie, situat la aproximativ 40 de kilometri de capitala egipteană, unde sute de spectatori asistau la un meci de baschet între două echipe locale. Foto: Profi Media „Conform unei numărători preliminare, 27 de persoane au fost rănite”, a declarat, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Husam Abdelghafar. A informat, totodată, că răniţii „au suferit fracturi şi hemoragii”, dar că „majoritatea sunt leziuni care nu le pun viaţa în pericol”. Dintre aceştia, 18 au fost transferaţi la Spitalul Central al oraşului iar restul de 9 la un spital din localitatea învecinată Sheikh Zayed. După accident, ale cărui cauze sunt încă necunoscute, ministrul Sănătăţii, Khaled Abdelghafar „a ordonat să se ridice nivelul de pregătire în spitalele din apropiere şi să se ofere răniţilor cât de rapid posibil toate serviciile medicale şi de urgenţă”. Presa locală a difuzat imagini cu prăbuşirea unuia din pereţii sălii de sport în care se desfăşura meciul de baschet dintre echipele Al Ahly şi Al Itihad din Alexandria. Comunicate noi Stiri
Grecia, mistuită de flăcări! Valul de incendii se apropie vertiginos de Atena – Pompierii români, trimiși să ajute 18 iulie 202318 iulie 2023 Valul de caniculă care a lovit Europa a adus incendii uriașe de vegetație în Grecia. Mii de hectare de vegetație uscată s-au aprins, iar flăcările au ajuns să aibă câțiva metri înălțime. Pompierii greci au cerut ajutor internațional după ce situația s-a agravat. Guvernul României a trimis 32 de salvatori… Citește mai mult
Stiri Moda periculoasă a influencerilor: Înotul cu rechinii și riscurile asociate 18 august 2026 Moda influencerilor de a înota cu rechinii a dus la incidente alarmante. Biologii marini avertizează asupra riscurilor și impactului asupra ecosistemelor. Citește mai mult
Stiri Un Salt în Neant: Incidentul Parașutistului din Apropierea Craiovei și Lecțiile de Siguranță Aeronautică 10 mai 2026 Un bărbat a supraviețuit miraculos după ce parașuta sa nu s-a deschis în timpul unui salt. Incidentul ridică întrebări importante despre siguranța parașutismului. Citește mai mult