Trei persoane din Teleorman, REȚINUTE pentru „vaccinare la chiuvetă” – Ce au ridicat procurorii la perchezițiile domiciliare Webpress, 23 decembrie 2021 „În zilele de 21 și 22 decembrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Alexandria, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară și 6 mandate de aducere, în județul Teleorman și în municipiul București. În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, obiecte și înscrisuri, care probează activitatea infracțională. Ulterior, la sediul I.P.J. Teleorman, a fost dispusă reţinerea, pentru 24 de ore, față de 3 persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals informatic, în formă continuată. Din cercetări a reieșit că cei în cauză ar fi accesat fără drept un program informatic și ar fi introdus date nereale cu privire la vaccinarea împotriva virusului SARS COV 2, astfel beneficiind de adeverințe de vaccinare, folosite ulterior în vederea generării certificatului digital și utilizării acestuia pe teritoriul național, pentru eludarea restricțiilor impuse persoanelor nevaccinate. Persoanele bănuite urmează a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, a transmis IPJ Teleorman. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Stiri Controlul Strategic al Strâmtorii Ormuz: Implicații și Perspective în Contextul Tensiunilor dintre SUA și Iran 12 august 2026 Declarațiile lui Trump privind controlul Strâmtorii Ormuz evidențiază tensiunile globale dintre SUA și Iran, având implicații profunde asupra piețelor energetice și stabilității regionale. Citește mai mult
Guvernul a aprobat un sprijin pentru sectorul vegetal! Grant direct: 100 euro per hectar 18 ianuarie 2024 „Valoarea maximă a grantului direct acordat pe întreprindere beneficiară nu poate depăşi echivalentul în lei a 280.000 euro. Resursele financiare totale necesare implementării schemei sunt de 1,2 miliarde lei, reprezentând echivalentul a 243, 2 milioane de euro, care se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii şi… Citește mai mult
Cum sunt afectate firmele austriece de boicotul românilor 27 decembrie 2022 „OMV Petrom are jumătate din piața de carburanți din România. Dacă vom boicota OMV Petrom, nu cumpărăm nu facem nu dregem, într-adevăr ei vor scădea prețurile și restul pieței va scădea prețurile, dar până la urma rafinăria OMV Petrom va vinde benzina și motorina către vânzători din piața,” a afirmat… Citește mai mult