Trei pompieri au salvat viața unui bebeluș care s-a înecat cu un măr – Tatăl copilului a venit la poarta detașamentului pentru a cere ajutorul Webpress, 14 februarie 2023 Familia copilului locuieşte în apropierea unităţii, iar tatăl a venit la poarta detaşamentului pentru a cere sprijinul pompierilor. „Fără să stea prea mult pe gânduri, trei pompieri au urmat bărbatul până la apartamentul de la al doilea etaj dintr-un bloc de locuinţe de vis-a-vis. Acolo, o mamă îşi ţinea în braţe bebeluşul de un an şi jumătate care începuse să se învineţească din cauza unei bucăţi de măr cu care s-a înecat. Imediat, Ionuţ a luat copilul şi i-a aplicat manevrele pentru a-i scoate bolul alimentar. După scurt timp, copilul a început să plângă, semn că îşi revine. Costel şi Marius au fost alături de Ionuţ şi l-au ajutat pentru ca bebeluşul să trăiască”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa. Ulterior, pompierii au solicitat un echipaj SMURD, care a preluat copilul şi l-a transport la secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. Cei trei pompieri care au salvat viaţa bebeluşului sunt plutonierul adjutant şef Costel Ciocan, plutonierul adjutant Ioan Ciucanu-Stache şi plutonierul major Marius Claudiu Catană, precizează ISU Neamţ. Comunicate noi Stiri
Stiri Unitate Europeană în fața marilor puteri: Provocările și perspectivele actuale 17 mai 2026 Kaja Kallas, șefa diplomației UE, avertizează asupra pericolelor divizării Europei în fața influențelor externe. Articolul analizează provocările și perspectivele unității europene. Citește mai mult
Deputatul AUR Dumitru Focşa şi-a agresat soția de față cu fiica minoră. Femeia a sunat la 112 5 ianuarie 20235 ianuarie 2023 Deputatul AUR de Constanţa Dumitru Focşa şi-ar fi agresat soţia, în noaptea de miercuri spre joi, femeia refuzând să meargă la spital. Poliţiştii fac cercetări în acest caz pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis că poliţişti din cadrul Postului de Poliţie… Citește mai mult
Stiri Securitatea Națională la Frontiera Estică: Aliații NATO Intervin Împotriva Amenințărilor Aeriene în România 16 august 2026 Incidentul recent în care aliații NATO au doborât o dronă care a intrat în România evidențiază provocările de securitate cu care se confruntă țara în contextul instabilității regionale. Citește mai mult