Trump sesizează Curtea Supremă a SUA pentru a scăpa de sentința în dosarul Stormy Daniels Webpress, 9 ianuarie 2025 Într-un document datat marţi, avocaţii celui care va deveni la 20 ianuarie cel de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite solicită „o suspendare de urgenţă pentru a împiedica continuarea procedurilor penale la un tribunal din statul New York, inclusiv o audiere de condamnare programată vineri, 10 ianuarie, la ora 9:30 a.m.”. Curtea Supremă „trebuie să suspende imediat procedurile judiciare (penale) de la New York pentru a preveni o nedreptate gravă şi un atac la adresa instituţiei prezidenţiale şi a funcţionării guvernului federal”, insistă avocaţii, care invocă constant „imunitatea prezidenţială” a clientului lor. Luni, tabăra Trump a fost refuzată de judecătorul de caz de la tribunalul din Manhattan care a prezidat procesul şi apoi de o curte de apel căreia îi ceruse să îngheţe procedurile şi să amâne audierea de vineri. Cu excepţia unui succes al apelului la Curtea Supremă federală din Washington – unde şase dintre cei nouă judecători sunt conservatori -, sentinţa lui Donald Trump va fi pronunţată vineri, la ora 16.30, ora României. El ar putea apărea personal sau de la distanţă, prin legătură video, în timpul acestei audieri istorice, dar extrem de simbolice, deoarece judecătorul a exclus deja o pedeapsă cu închisoarea sau chiar o amendă. Comunicate noi Stiri
Autoritățile italiene au găsit cadavrul unei fete de 18 ani, dispărută de mai bine de un an. Motivul crimei a șocat Italia 5 ianuarie 20235 ianuarie 2023 Autoritățile italiene au găsit cadavrul unei tinere de 18 ani, care a dispărut de mai bine de un an, după ce a refuzat să călătorească în Pakistan pentru o căsătorie aranjată, a declarat miercuri un avocat al unui grup pentru drepturile omului. Saman Abbas a fost identificată cu ajutorul amprentelor… Citește mai mult
Tomac: Marele noroc al R. Moldova este că are în fruntea statului un comunicator excepțional ca Maia Sandu 25 martie 2023 „Marele noroc al Republicii Moldova este că are în fruntea statului un comunicator excepțional, cum este președinta Maia Sandu, care tot timpul a acționat preventiv, a pregătit populația, lucru pe care nu-l vedem la politicienii noștri. N-am văzut niciun politician din vârful statului care să explice, au lăsat un gol… Citește mai mult
Dacă mori singur în casă, e posibil ca animalul tău preferat să TE MĂNÂNCE 3 iulie 20234 iulie 2023 Erika Englehaupt de la National Geographic a decis să analizeze mai multe relatări legate de ce se întâmplă cu animalele de casă rămase alături de stăpânii lor care au decedat. A colectat personal 20 de cazuri de așa-numită “necrofagie de interior”, toate din publicații științifice, pe care apoi le-a corelat cu… Citește mai mult