Turismul cu stele și margarete trucate

Prostul-gust domină zonele în care se află pensiuni montane și îmbâcsește peisajul. Satele rămase aproape fără oameni ai locului s-au transformat în mici cartiere cum sunt cele din zona de Nord a Bucureștiului.

Potențialul nostru turistic este mult mai mare decât e valorificat. În România se află peste 8.500 de spații de cazare: hoteluri, pensiuni agroturistice și pensiuni turistice, însumând aproximativ 350.000 de locuri. Peste un sfert din aceste structuri turistice sunt în zona montană. Litoralul ocupă 10% din totalul hotelurilor și pensiunilor.

Nu am avut interesul să ne uităm, pentru că afaceriștii noștri erau ocupați cu furtul la drumul mare, la vecinii noștri bulgari care, începând cu anul 1992, au privatizat stațiunile de la Marea Neagră, cei mai mulți investitori fiind oameni de afaceri din Germania. Autoritățile bulgare au reușit să atragă investitorii prin acordarea unor facilități, inclusiv prin scutirea de taxe și impozite pentru o anumită perioadă de timp. Tot litoralul bulgăresc arată acum ca o rețetă de succes, iar serviciile sunt pe măsură.

Ce am făcut noi? În primii ani după 1990 rechinii care deschideau orice ușă au pus presiune pe politicienii aflați la putere și pe cei din administrație pentru a pune mâna pe hotelurile de pe litoral. Unele au fost privatizate prin licitație publică, iar altele au fost date în concesiune. Și într-un caz și în celălalt nimeni nu s-a angajat să facă vreo investiție, astfel că încă și azi mai sunt hoteluri care arată exact ca pe vremea comunismului: mobilier comunist, covoare comuniste, exteriorul vopsit în culori cenușii, toate acestea și multe altele care te propulsează în epoca ceaușistă.

Primăria din Mangalia a decis la începutul anului să supraimpoziteze cu 500% hotelurile rămase în ruină, însă nici această măsură nu i-a speriat pe proprietari, întrucât îi costă mult mai puțin să plătească această suprataxă decât să investească în renovare, asta însemnând în primul rând înlocuirea rețelelor de apă curentă, a sistemelor de încălzire, a rețelelor electrice. Sunt hoteluri pe litoral care funcționează și acum fără a avea autorizație de securitate la incendiu.

Mai puțin de 10% din călătoriile românilor au fost călătorii în afara țării. Românii sunt mai „de-ai casei“, preferă pitorescul autohton, ignorând drumurile proaste, hotelurile igrasioase, serviciile execrabile. Avem, nu e așa, marea cea mai limpede, munții cei mai falnici, dealurile cele mai verzi.

Fața și reversul turismului rural

În ultimele două decenii au luat avânt pensiunile agroturistice, în special cele montane. E cursul firesc al lucrurilor în situația în care stațiunile „consacrate“, în special cele de pe Valea Prahovei, s-au citadinizat, sunt acum mici orașe în care viermuiala stăpânește orice colțișor. Pentru a scăpa o săptămână de iureșul vieții citadine, oamenii caută locuri cât mai liniștite, unde și timpul are o altă dimensiune.

Din păcate, multe din aceste locuri cu pensiuni turistice sunt poluate vizual și acustic de vilele care au apărut ca ciupercile după ploaie. Se vede de la o poștă că arhitectul, fie el cât de onest față de meseria lui, nu a avut nici un cuvânt de spus în fața proprietarului care i-a comandat lucrarea. Prostul-gust domină zonele în care se află pensiuni montane și îmbâcsește peisajul. Satele rămase aproape fără oameni ai locului s-au transformat în mici cartiere cum sunt cele din zona de Nord a Bucureștiului. Iar manelele urlă până la miezul nopții.

Este foarte bine că turismul se dezvoltă tot mai mult în mediul rural. E foarte bine că, chiar și în condițiile pe care le-am enumerat, turiștii găsesc un petec de iarbă pe care să calce desculți. Dar există și reversul medaliei, atunci când patronul unei pensiuni oferă oaspeților ouă sau diferite mezeluri cumpărate de la supermarket, spunându-le că sunt din producția proprie. Nici urmă de găini în gospodărie, nici picior de porc în coteț.

Nu am auzit să existe un sat de munte în România, un cătun, în care să nu fi fost construită nici o vilă. Poate că există. Oricum, ar fi o afacere fabuloasă pentru un investitor destupat la minte și îndrăzneț să conserve un astfel de loc. Un cătun ca un muzeu, în care totul să rămână cum a fost. Casele să aibă prispă și în fiecare cameră să fie o sobă cu lemne. Pentru străini în primul rând, un astfel de loc ar fi o atracție nebănuită.