Ucraina mai primește un ajutor important. 4,2 miliarde de euro, bani care se vor duce în reabilitarea economică a țării Webpress, 9 decembrie 2024 Ucraina va primi în curând încă o tranşă de 4,2 miliarde de euro, după ce statele membre ale Uniunii Europene au aprobat deblocarea acestei noi plăţi, a anunţat luni, 9 decembrie, Consiliul UE, relatează Reuters. Banii, care fac parte din Facilitatea UE pentru Ucraina, vor ajuta economia Ucrainei, în timp ce ţara continuă să lupte împotriva Rusiei. Ucraina primise în august o altă tranşă de 4,2 miliarde de euro din facilitatea de creditare a Uniunii Europene şi se aşteapta să primească încă o tranşă din facilitatea pe patru ani a UE până la sfârşitul acestui an. Facilitatea pentru Ucraina este programul de asistenţă financiară al Uniunii Europene, iar în perioada 2024-2027, sunt prevăzuţi a fi acordaţi 50 de miliarde de euro din partea UE pentru finanţarea bugetului de stat, stimularea investiţiilor şi furnizarea de asistenţă tehnică pentru punerea în aplicare a programului. Pe de altă parte, Grupul G7 al celor mai mari economii democratice ale lumii a acordat Ucrainei un împrumut global de 50 de miliarde de dolari, bani care provin din profiturile generate de activele ruseşti blocate în Occident. Comunicate noi Stiri
Stiri Percepția publică asupra lui Donald Trump: Sondajul care arată cuvintele-cheie folosite de americani 27 iulie 2026 Un sondaj recent arată cum percepția publică asupra lui Donald Trump este marcată de cuvinte negative, ceea ce ridică întrebări despre viitorul său politic. Citește mai mult
Rețete de gătit cu pufuleți. Combinații gastronomice la care nici nu te-ai fi gândit 6 aprilie 2023 În plus, dacă amesteci pufuleți zdrobiți cu pesmet și condimente, vei obține crusta perfectă pentru snițele, chiftele sau diverse alimente pane, cum ar fi ciupercile, creierul, cascavalul sau conopida pane. Șnițele cu pufuleți Pentru a pregăti snițele cu pufuleți, începe prin a zdrobi ușor pufuleții din punga cu ajutorul unui… Citește mai mult
Stiri Pelerinajul de Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași: Tradiție, Credință și Impact Social 25 septembrie 2026 Pelerinajul de Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, un eveniment de mare amploare, reunește mii de credincioși și are un impact semnificativ asupra comunității locale. Citește mai mult