Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

UE a decis. Salariile, la vedere și fără diferențe mai mari de 5% între femei și bărbați

Webpress, 30 martie 2023

Noua legislație va cere companiilor din Uniune să divulge angajaților informații utile pentru a compara salarii și a expune diferențe de remunerare între femei și bărbați.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, normele prevăd că lucrătorii și reprezentanții lucrătorilor vor avea dreptul de a primi informații clare și complete despre nivelurile de salarizare individuale și medii, defalcate în funcție de gen.

Secretul salarial va fi interzis, căci nu ar trebui să existe clauze contractuale care să împiedice lucrătorii să își divulge remunerația sau să solicite informații despre aceeași categorie sau alte categorii de remunerare a lucrătorilor, precizează sursa citată.

În ceea ce privește aspectele legale legate de remunerare, sarcina probei se transferă de la lucrător la angajator. Dacă un lucrător consideră că nu a fost aplicat principiul egalității de remunerare și sesizează instanța, legislația națională ar trebui să oblige angajatorul să demonstreze că nu a existat nicio discriminare, se arată în comunicatul Parlamentului European.

Directiva, adoptată cu 427 de voturi pentru, 79 împotrivă și 76 de abțineri, prevede ca structurile de salarizare care compară nivelurile de remunerare vor trebui să se caracterizeze prin neutralitate din punctul de vedere al genului, atât privind criteriile care stau la baza lor, cât și sistemele de evaluare și de clasificare a locurilor de muncă.

Anunțurile de posturi vacante și titlurile posturilor vor trebui să fie și ele neutre din punctul de vedere al genului, iar procesele de recrutare să se desfășoare într-un mod nediscriminatoriu.

Măsuri când există diferențe salariale de cel puțin 5% între femei și bărbați

Atunci când raportarea remunerațiilor indică o diferență de remunerare între femei și bărbați de cel puțin 5%, angajatorii vor trebui să evalueze salariile împreună cu reprezentanții lucrătorilor lor. Statele membre vor trebui să instituie sancțiuni eficace, proporționale și disuasive, cum ar fi amenzile, pentru angajatorii care încalcă normele. Un lucrător care a suferit un prejudiciu din cauza unei încălcări a normelor va avea dreptul de a solicita despăgubiri. Pentru prima dată, discriminarea multiplă și drepturile persoanelor non-binare au fost incluse în domeniul de aplicare al noilor norme, potrivit actului normativ aprobat de Parlamentul European.

„Am obținut nu doar introducerea unor măsuri obligatorii pentru a elimina diferențele de remunerare între femei și bărbați, ci și ca toți cetățenii Uniunii să beneficieze de noi drepturi, de recunoașterea situației în care se află și de protecție împotriva discriminării salariale. Persoanele non-binare au același drept la informare ca bărbații și femeile. Sunt mândră că, prin această directivă, am definit pentru prima dată discriminarea multiplă în legislația europeană și am inclus-o drept circumstanțe agravante atunci când se stabilesc sancțiunile”, a declarat Samira Rafaela (Renew Europe), din Comisia pentru drepturile femeilor și egalitatea de gen.

„De-a lungul timpului, munca femeilor a fost subevaluată și prost plătită, iar prin această directivă facem un pas important pentru a asigura o remunerare egală pentru o muncă de valoare egală. Sunt foarte mândră că Parlamentul a reușit să extindă domeniul de aplicare, să întărească rolul partenerilor sociali și să asigure drepturi individuale și colective solide”, a spus și Kira Marie Peter-Hansen (Verzi/ALE), din Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale.

Ca să intre în vigoare Directiva, Consiliul va trebui să aprobe oficial acordul înainte ca textul să fie semnat și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Noile reguli vor intra în vigoare la douăzeci de zile de la publicarea lor.

Potrivit PE, principiul egalității de remunerare este prevăzut la articolul 157 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Însă, în Uniunea Europeană, se înregistrează în continuare o diferență de remunerare între femei și bărbați de aproximativ 13 %, cu variații semnificative între statele membre. Ea a scăzut doar cu foarte puțin în ultimii zece ani.

Comunicate noi Stiri

Navigare în articole

Știrea precedentă
Următoarea știre

Articole similare

Bărbatul care a dat foc mașinei directorului Piețelor din Timișoara a fost prins. Cum și-a motivat gestul în fața polițiștilor

13 decembrie 2023

”Cu privire la dosarul penal ce are ca obiect distrugerea prin incendiere a autovehiculului parcat pe strada Basarabia din Timişoara, care a avut loc în data de 6.12.2023, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Timişoara au continuat cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă…

Citește mai mult

Un pasager mai „special”. A fost luat pe sus de pe aeroport, pentru că a refuzat să-și pună centura în avion

4 martie 2025

El l-a agresat pe însoţitorul de zbor, punând în pericol siguranţa aeronavei, iar când a constatat că pe Aeroportul Otopeni este aşteptat de poliţişti a fost recalcitrant şi cu aceştia. Agresorul a fost plasat în arest la domiciliu. Dosarul a fost deschis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel…

Citește mai mult

Cum vede un profesor american România după 35 de ani. Prima impresie din 1987 și de azi

25 mai 202225 mai 2022

Dr. David L. Hadaller a fost, între 1987-88, profesor Fulbright la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. Acesta a fost invitat să povestească cum a simțit și ce a trăit în România comunistă în ultimii ani ai regimului lui Ceaușescu. Iar la final să ne spună și cum crede că…

Citește mai mult

Știri de ultimă oră

Imagistică la MedLife
Imagistică la MedLife

Categorii știri

  • Administratie publica (803)
  • Afaceri / Comert (368)
  • Arhitectura / Design (89)
  • Arta / Divertisment (339)
  • Auto / Moto (1.434)
  • Banci / Asigurari (124)
  • Comunicate noi (27.027)
  • Comunicate top (18)
  • Educatie / Cultura (373)
  • Finante / Contabilitate (414)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (266)
  • Institutii publice (2.369)
  • Internet (186)
  • IT / Comunicatii (170)
  • Logistica / Transport (1.408)
  • Magazine online (60)
  • Media / Publicitate (41)
  • Monden / Lifestyle (2.300)
  • Politica (3.885)
  • Resurse umane (148)
  • Sanatate (425)
  • Sport (318)
  • Stiinta / Cercetare (559)
  • Stiri (44.695)
  • Turism (68)

Personalități

  • Nicușor Dan (1298)
  • Ilie Bolojan (1085)
  • Sorin Grindeanu (614)
  • Marcel Ciolacu (608)
  • Klaus Iohannis (593)
  • Nicolae Ciucă (592)
  • George Simion (389)
  • Călin Georgescu (347)
  • Eugen Tomac (226)
  • Kelemen Hunor (218)
  • Traian Băsescu (188)
  • Dominic Fritz (172)
  • Gabriela Firea (147)
  • Rareș Bogdan (137)
  • Florin Cîțu (135)
  • Victor Ponta (128)
  • Ludovic Orban (116)
  • Cătălin Predoiu (108)
  • Diana Șoșoacă (97)
  • Sebastian Burduja (72)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Implant dentar Bucuresti
  • Ortodont Cluj

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2026 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ www.comunicate.info