Un bărbat a fost arestat după ce timp de patru ani și-a violat fiica vitregă. Abuzurile sexuale au început când fata avea doar 9 ani Webpress, 22 septembrie 2023 Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud au anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că procurorii cercetează un bărbat reţinut pentru viol, agresiune sexuală, violenţă în familie şi rele tratamente aplicate minorului. “Din actele de urmărire penală efectuate în cauză, a reieşit că există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că: în intervalul 2019 – mai 2023, profitând de imposibilitatea victimei minore de a-şi exprima voinţa (dată fiind vârsta – 9 ani la acea dată, şi relaţiile asemănătoare acelora dintre părinţi şi copii), inculpatul a adoptat o atitudine deviant sexuală în relaţia cu persoana vătămată minoră, în prezent în vârstă de 13 ani, fiica soţiei sale dintr-o altă căsătorie, atât în locuinţa comună de pe raza municipiul Aiud, judeţul Alba (până în martie 2020), cât şi în locuinţa comună din Ocna Mureş, judeţul Alba (ulterior lunii martie 2020), sens în care a abuzat-o sexual pe minoră, în mod periodic, atât prin comiterea unor acte de natură sexuală, cât şi acte de penetrare vaginală, toate acestea în scopul obţinerii unor satisfacţii de ordin sexual”, se arată în comunicat. Anchetatorii au precizat că, în urmă cu două luni, bărbatul a lovit-o pe fată, de mai multe ori, cu un telefon mobil în zona capului. De asemenea, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud au afirmat că victima s-a aflat în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa. “În intervalul 2019 – mai 2023, inculpatul a adoptat o atitudine deviant sexuală în relaţia cu persoana vătămată minoră, fiica soţiei sale, în prezent în vârstă de 13 ani, sens în care a abuzat-o sexual pe minoră, în mod periodic, profitând de starea victimei care, dată fiind vârsta şi dependenţa faţă de agresor – în raport cu care stabilise relaţii asemănătoare acelora dintre părinţi şi copii, s-a aflat în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, acţiuni care, având în vedere caracterul de continuitate, au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică şi morală a minorei în ceea ce priveşte percepţia acesteia asupra comportamentului sexual normal şi vieţii afective în general, suferind un puternic abuz sexual, emoţional şi fizic, timp de mai mulţi ani, în propria familie”, a subliniat sursa citată. Bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Aiud care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Comunicate noi Stiri
Oficialii NATO, decizii cruciale pentru războiul din Ucraina – Noi strategii după ce Putin a declanșat războiul frigului: „Nu îl putem lăsa să câștige” 29 noiembrie 2022 Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice începe marţi, la Bucureşti, fiind primul eveniment de nivel înalt al NATO într-un stat de pe Flancul Estic, după agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Evenimentul este găzduit, în numele României, de ministrul Bogdan Aurescu. Jens Stoltneberg a ajuns… Citește mai mult
Sport Serena Williams: Revenirea Legendei în Tenis și Implicațiile Acesteia asupra Sportului 1 iunie 20262 iunie 2026 Serena Williams revine în tenis, marcând un moment semnificativ pentru sportul feminin și aducând în prim-plan provocările și oportunitățile viitoare. Citește mai mult
Elena Lasconi, mișcare surpriză: „Totul e negociabil. L-am susținut și ca premier” VIDEO 3 martie 2025 „Totul e negociabil. Eu l-aș susține pe domnul Bolojan așa cum l-am susținut și că premier. Consider că ar fi mai bun că premier. Și rămâne de văzut. Nu știu, eu aș vrea doar să-i transmit domnului Ciolacu, acum poate că nu o să doarmă prea bine noaptea asta, dar… Citește mai mult