Un copil din Suceava a fost atacat de un câine agresiv. Patrupedul fusese abandonat de stăpânul său Webpress, 23 martie 2023 Un copil care se afla în zona străzii Parcului, pe unde se merge către zona de agrement Tătărași, a fost mușcat de mâini și de față de un câine de pe stradă, fiind necesară acordarea de îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Suceava. Ulterior, câinele care l-a agresat a fost capturat de către serviciul de ecarisaj al Primăriei Suceava, în baza informațiilor celor care au fost martori la eveniment. Câinele agresiv a fost dus la adăpostul din lunca Sucevei, unde, în urma scanării cu dispozitivul special de citire al microcipurilor pentru animale, a fost identificat proprietarul acestuia, scrie Realitatea de Botoșani. ”Prin citirea cip-ului a rezultat că proprietarul acelui câine este din comuna Icușeni, județul Botoșani. Am făcut adresă oficială la Inspectoratul de Poliție al Județului Botoșani, unde am trecut și datele de identificare ale proprietarului, să se ia măsurile necesare. Facem eforturi să strângem câinii de pe străzi, iar de la începutul anului până acum am adunat aproape cât am adunat în tot anul 2022, dar din păcate, realitatea este că în continuare se aduc câini din alte părți în municipiul Suceava”, a spus Ion Lungu. Problema abandonului de animale, în special câini, este una cu care se confruntă municipiul Suceava de foarte multă vreme, iar amenajarea adăpostului de animale (cum cea mai mare parte a localităților nu au), iar apoi mărirea capacității acestuia și eforturile susținute de oferire în adopție, în special peste hotare, nu au dus la rezolvarea problemei. Adăpostul de animale este la capacitate maximă, cu costuri pe măsură, pe străzi numărul de câini tot crește, deși se capturează mai mult ca înainte, iar adopțiile la nivel local sunt aproape inexistente, în vreme ce cele internaționale sunt tot mai greu de realizat, câinii din Ucraina având prioritate, după izbucnirea războiului. Comunicate noi Stiri
Philip Morris International donează Poliției de Frontieră două drone în valoare de aproape 700,000 USD 17 aprilie 2024 Philip Morris International (PMI), o companie internațională de top din industria tutunului, finanțează achiziția a două drone tip UAS (sistem de aeronave fără pilot) în valoare de aproape 700,000 de dolari și completează astfel tehnica de supraveghere folosită de Poliția de Frontieră Română pentru combaterea contrabandei. România are peste 2.000… Citește mai mult
Stiri Analiza evoluției prețurilor carburanților în România: Impactul plafonării și perspectivele post-încheiere 3 iulie 2026 Consiliul Concurenței monitorizează piața carburanților după expirarea plafonării prețurilor. Prețurile au fost mai mici decât media UE, dar ce urmează? Citește mai mult
Stiri Tensiunile dintre Marea Britanie și Iran: Amenințări, răspunsuri și implicații globale 24 iulie 2026 Amenințările din partea Iranului și reacția Marii Britanii subliniază complexitatea securității naționale și provocările geopolitice contemporane. Citește mai mult