Un criminal francez a fost capturat la București. Cum a decurs acțiunea poliție Webpress, 6 ianuarie 2022 EePolițiștii Direcției de Investigații Criminale – Serviciul Urmăriri l-au depistat, miercuri, în București, pe cetățeanul francez, în vârsta de 35 de ani, urmărit internațional, la solicitarea autorităților spaniole, pentru comiterea infracțiunii de omor. În 27 februarie 2021, bărbatul, împreună cu alte persoane, ar fi lovit o persoană, până când a decedat, ulterior, abandonând-o pe marginea unei autostrăzi, pentru a crea aparența că victima și-ar fi pierdut viața în urma unui accident rutier. „Acțiunea de identificare și prindere s-a desfășurat cu sprijinul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, Direcției Operațiuni Speciale și Unității Centrale de Analiză a Informațiilor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București”, au declarat joi, reprezentanții Poliției România. Bărbatul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar procurorul de serviciu a dispus reținerea acestuia, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unui judecător din cadrul Curții de Apel București, cu propunere de arestare preventivă, în vederea predării autoritatilor din Franta. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Rectificarea bugetară mai are de așteptat. Anunțul ministrului Boloș 17 august 2023 „Rectificarea bugetară nu poate avea loc decât după ce aceste măsuri se aprobă. În caz contrar, dacă măsurile nu se aprobă, spun cu toată răspunderea: deficitul bugetar ajunge în jur de 7% din PIB. Coaliţia trebuie să fie foarte pragmatică şi este, din acest punct de vedere, să rezolve această… Citește mai mult
Olanda, țară care a pus umărul la amânarea intrării României în Schengen, principala poartă pentru COCAINĂ în Europa 16 martie 2023 „Porturi de la Marea Nordului precum Antwerp, Rotterdam şi Hamburg … eclipsează porţile tradiţionale de intrare din Spania şi Portugalia pentru cocaina care ajunge în Europa de Vest”, conform raportului Biroului ONU împotriva Drogurilor şi Criminalităţii (UNODC), transmite DPA, citată de Agerpres. În raportul său cu privire la piaţa… Citește mai mult
Stiri Execuția eșuată a lui Christa Pike: O privire asupra sistemului de justiție și a riscurilor implicate 5 octombrie 2026 Cazul Christa Pike, cu execuția sa eșuată, ridică întrebări despre etica și eficiența pedepsei cu moartea în Statele Unite, subliniind riscurile unei justiții defectuoase. Citește mai mult