Un fotbalist a murit la doar 20 de ani, ucis de o bacterie mâncătoare de carne. Medicii i-au spus că suferă de amigdalită Webpress, 19 februarie 202320 februarie 2023 Englezul Luke Abrahams a murit pe masa de operație de la Spitalul General din Northampton, după ce s-a plâns de o durere în gât. Tânărul de 20 de ani, care era fotbalist amator, a început să se simtă rău luna trecută, iar medicul său de familie i-a dat antibiotice pentru amigdalită, informează Metro. Câteva zile mai târziu, Luke Abrahams a început să se simtă din ce în ce mai rău, cu dureri la picioare, iar părinții săi îngrijorați l-au dus la spital. El fost trimis acasă, dar starea lui de sănătate. Tânărul a început să simtă dureri groaznice la fesa stângă și nu s-a mai putut ridica din pat. Disperat, acesta le-a cerut părinților să sune de urgență la salvare. „Nu mai suport durerea”, a mărturisit Luke Abrahams. Mama lui a sunat la numărul de urgență și a anunțat că starea tânărului era gravă, implorând să fie trimisă o ambulanță. Inițial, solicitarea ei a fost ignorată. După mai multe încercări, femeia a fost ascultată, iar o ambulanță a ajuns la casa familiei. Paramedicii au constatat că tânărul fotbalist avea ritmul cardiac ridicat și temperatură. „L-au dus la spital pentru verificări suplimentare și asta a fost tot”, a declarat mama lui Luke. În cursul nopții, femeia și soțul ei au aflat că fiul lor avea șanse de supraviețuire de 50/50, după ce în organismul său a fost descoperită infecție bacteriană care îi punea viața în pericol. „Am fost șocați, dar ne-am gândit ‘Îl pot salva’. Ne-am pus încrederea în ei. Ne-au spus că ar putea fi nevoie să-i amputeze un picior”, a afirmat femeia. În cele din urmă, la scurt timp după ce medicii i-au amputat piciorul resepctiv, Luke a făcut septicemie și a murit. Tragedia a avut loc la 23 ianuarie. Tânărul fotbalist și-a presimțit moartea Tânărul parcă a presimțit că nu va reuși să scape cu viață. „Tata, voi fi bine, tu ai grijă de Jake (n.r. – fratele tânărului) și de mama”, i-a spus el tatălui său cu puțin timp înainte de a fi pus pe masa de operație. Conform autopsiei, Luke Abrahams suferea de sindromul Lemierre, o infecție bacteriană care mănâncă carne. Acum, după ce tânărul a murit, părinții lui, Richard Abrahams, 60 de ani, și Julie Needham, 49 de ani, au deschis o acțiune legală pentru a afla de ce s-au făcut greșeli în cazul fiului lor. Ei sunt de părere că medicii au ratat o serie de oportunități în încercarea de a-i salva viața. „Nimeni nu și-a asumat nicio responsabilitate pentru moartea lui. Când a mers prima dată la medic și s-a plâns de acea durere la picior, ar fi trebuit să i se facă mai multe teste. L-au diagnosticat greșit”, a afirmat tatăl tânărului. Comunicate noi Monden / Lifestyle Sanatate Stiri
Raed Arafat despre a doua explozie de la Crevedia: „Am simțit ca o căldura pe spatele meu, parcă cineva a venit cu un fier de călcat și mi l-a pus pe spate” 29 august 2023 Raed Arafat susține că cea de-a doua explozie putea omorî mai mulți oameni, inclusiv pompierii care și-au riscat viețile în lupta cu flăcările. Deși era la câteva sute de metri distanță, șeful DSU susține că mingea de foc s-a simțit ca un fier de călcat încins pe spate. La momentul… Citește mai mult
Politica Controversele alianței AUR-PSD: Ce se ascunde în spatele declarațiilor lui Gheorghe Piperea? 29 aprilie 202629 aprilie 2026 Declarațiile lui Gheorghe Piperea privind alianța AUR-PSD ridică întrebări esențiale despre viitorul politic al României și impactul asupra cetățenilor. Citește mai mult
Ionel Arsene, baronul fugar de Neamț, dă România în judecată la CEDO și vrea să-i convingă pe magistrați că este labil psihic 9 noiembrie 2023 Fostul baron PSD Ionel Arsene, condamnat în martie la șase ani și opt luni de închisoare cu executare, a sesizat CEDO. De asemenea, condamnatul fugar în Italia și echipa sa de avocați au formulat o cerere de suspendare a deciziei de extrădare în România și de efectuare a unei expertize… Citește mai mult