Un fugar francez periculos, prins în România la 9 luni de la evadare VIDEO Webpress, 22 februarie 2025 ”Felicit toate forţele care au permis arstarea lui Mohamed Amra în Rommânia azi (sâmbătă)”, scrie pe X ministrul francez de Interne. Bruno Retailleau mulţumeşte ”călduros României pentru cooperarea sa decisivă”. Mohamed Amra, care a evadat în mod spectaculos la peajul de la Incarville, în Eure, în urmă cu nouă luni, a fost arestat la ora 15.30 de către poliţişti români în apropierea unui centru comercial, declară Le Figaro o sursă din cadrul poliţiei. La 14 mai, doi agenţi penitenciari au fost ucişi, iar alţi trei au fost răniţi într-un atac armat ultrasofisticat asupra unui furgon al Administraţiei Penitenciare franceze. ”Verificări sunt în curs”, anunţă la rândul său Parchetul din Paris, care îndeamnă la prudenţă. Contactat telefonic de Le Figaro, tatăl lui Arnaud Garcia, unul dintre gardienii împuşcaţi de comandoul extrem de violent care a permis evadarea deţinutului, a salutat această veste. ”Este o uşurare, sunt încântat. Am o greutate mai puţin (pe umeri)”, declară el. ”Acum urmează altă etapă. Trecem la partea judiciară, mărturii, confrunătri, la tribunal. Această etapă va trezi multe amintiri”. Comunicate noi Stiri
Război Israel. Liderul Hamas anunță negocieri intense pentru semnarea unui armistițiu 21 noiembrie 2023 „Mişcarea (Hamas) le-a dat răspunsul său fraţilor din Qatar şi mediatorilor. Ne apropiem de încheierea unui acord de armistiţiu”, a spus Haniyeh, citat într-un scurt mesaj pe contul Telegram al mişcării palestiniene. Israelul a înconjurat spitalul indonezian Tancurile israeliene ar fi înconjurat spitalul indonezian din Gaza, unde ministerul sănătăţii condus… Citește mai mult
Guvernul a publicat documentul prin care ANULEAZĂ limitarea folosirii cash-ului: Societatea românească nu este pregătită la acest moment 8 noiembrie 2023 Guvernul a pus miercuri în transparenţă publică proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care se modifică plafoanele privind utilizarea plăţilor cash, în expunerea de motive precizându-se că societatea românească nu este pregătită la acest moment pentru limitarea utilizării numerarului. Prin Ordonanţă se propune revenirea la plafoanele prevăzute în Legea nr…. Citește mai mult
Stiri ANAF în Acțiune: Sute de Mii de Români Vizați de Decizii de Impunere pentru Venituri Nedeclarate 27 iulie 2026 ANAF derulează o campanie vastă pentru a identifica românii cu venituri nedeclarate din străinătate, vizând sute de mii de contribuabili. Citește mai mult