Un hoț consecvent. A spart o mașină și a furat o bicicletă dintr-o scară de bloc din Bârlad Webpress, 29 decembrie 2021 Oamenii legii au documentat și probat activitatea infracțională a unui tânăr de 17 ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, bănuit de comiterea a două infracțiuni de furt calificat săvârșite luna aceasta, în Bârlad. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în data de 20 decembrie 2021, ora 1.00, acesta ar fi forțat pătrunderea în interiorul unui autoturism, parcat pe strada General Vasile Milea, de unde ar fi sustras o poșetă în care se aflau bani și bunuri de valoare. De asemenea, în data de 15 decembrie, acesta ar fi sustras o bicicletă (neasigurată și nesupravegheată) depozitată într-o scară de bloc. Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunilor este estimat la 6.500 de lei. În cursul zilei de astăzi, 29 decembrie, în urma probatoriului administrat, poliţiştii l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad în vederea dispunerii unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a tânărului. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Tentativă de suicid în Olt. Polițiștii au salvat de la moarte un bărbat care a amenințat pe rețelele sociale că şi-a cumpărat o butelie pentru a construi o bombă 15 decembrie 2024 Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt au anunţat că poliţiştii din Caracal au fost sesizaţi, sâmbătă, în jurul orei 22.00, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 43 de ani, cetăţean turc, a plecat cu autoturismul într-o direcţie necunoscută, ameninţând că se va sinucide. ”Din verificările efectuate… Citește mai mult
Moartea lui Iosif Boda: O pierdere pentru politica românească și o moștenire de neuitat 6 mai 20266 mai 2026 Iosif Boda, fost consilier prezidențial și diplomat, a murit la 80 de ani. Moartea sa lasă o moștenire complexă în politica românească. Citește mai mult
Stiri Veneția în fața unei provocări: Majorarea taxei pentru turiștii de o zi – O soluție viabilă sau o restricționare a libertății de circulație? 19 iunie 2026 Primarul Veneției propune majorarea taxei de intrare pentru turiștii de o zi, generând controverse și dezbateri despre viabilitatea turismului în oraș. Citește mai mult