Un jandarm de 31 de ani a murit după ce a căzut într-o râpă de 300 de metri în Parâng Webpress, 6 ianuarie 2023 Bărbatul era în afara programului de muncă și se afla alături de un coleg într-o drumeție în Parâng. Acolo s-a dezechilibrat şi a căzut într-o râpă de aproximativ 300 de metri. Alarma a fost dată de prietenul său, care după mai multe tentative de a-l ajuta pe jandarm, a hotărât să se întoarcă în localitate să ceară ajutor. Din cauza condițiilor de vreme rea, operațiunea de salvare nu s-a putut desfășura ieri, când a avut loc accidentul, au declarat autoritățile, potrivit unei informări a IJJ Gorj.„Un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj, aflat în timpul liber, în timp ce efectua o drumeţie în Munţii Parâng, s-a dezechilibrat şi a căzut într-o râpă de aproximativ 300 de metri. Acesta era însoţit de un alt coleg care, în încercarea de a-l prinde, a pierdut rucsacul şi telefonul. A coborât în râpă, găsindu-l pe jandarm cu multiple traumatisme la cap, fără a prezenta semne vitale. Întrucât jandarmul care coborâse în râpă nu a reuşit să găsească telefonul pentru a solicita sprijin, a luat decizia de a pleca spre cea mai apropiată localitate, pentru a găsi ajutoare. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, nu s-a putut interveni încă de aseară, locul unde s-a produs accidentul nu a putut fi identificat, intervenţia pentru recuperarea jandarmului fiind amânată din cauza codului galben de viscol”, au transmis reprezentanţii IJJ Gorj.„Acţiunea de căutare a început în această dimineaţă, încă de la ora 06,00. Eforturile de identificare ale jandarmului sunt susţinute şi de echipele de salvamont. Ieri, după aflarea informaţiei, reprezentanţii Jandarmeriei Gorj au luat legătura cu procurorul, care a delegat jandarmilor o parte din competenţe, respectiv activităţi de cercetare şi fixare la faţa locului, precum şi realizarea de fotografii judiciare. Menţionăm faptul că, încă de aseară, familia jandarmului a fost anunţată de producerea evenimentului de către psihologul din cadrul Jandarmeriei Gorj, care le este alături pentru a acorda asistenţă de specialitate”, a mai anunţat IJJ Gorj. Comunicate noi Stiri
Stiri Noile Reguli de Admitere la Liceu: O Provocare pentru Elevi și Familii în Fața Injustiției Sociale 19 august 2026 Noile reguli de admitere la liceu generează controverse profunde, părinții temându-se de inegalități și stres suplimentar pentru elevi. Analizăm implicațiile acestor reforme asupra educației. Citește mai mult
Un fost primar, trimis în judecată de DNA – Timp de șapte luni a trimis angajații primăriei, cu utilajele instituției, să facă lucrări la locuința sa 4 ianuarie 2024 Procurorii DNA Alba au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui RUSU DANIEL GHEORGHE, la data faptelor primar al comunei Şpring, judeţul Alba, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul (4 fapte… Citește mai mult
Horoscop 16 decembrie. Zodia care întâlnește ispite la tot pasul. Grijile încep să te macine 15 decembrie 2022 BERBEC Succesul pe care îl obții în obiectivele tale te va umple de optimism. Ești în formă, dar nu exagera cu nimic. TAUR Libertatea în luarea deciziilor și preluarea controlului vă atrage, așa că veți lua câteva inițiative care vă vor conduce în direcția bună. GEMENI Umple-te de optimism și… Citește mai mult