Un jandarm din Giurgiu, cercetat pentru că dădea informații SECRETE despre controale unui patron de păcănele Webpress, 13 februarie 2025 „La data de 12.02.2025, ofiţerii de poliţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu, sub coordonarea procurorului militar din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară în oraşul Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, la locuinţa unui subofiţer din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Giurgiu – Detaşamentul de Jandarmi Bolintin Vale, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în formă continuată”, a transmis, joi, DGA, într-un comunicat de presă. Anchetatorii au precizat că, în perioada mai-decembrie 2024, subofiţerul a primit diverse sume de bani de la administratorul unei săli de jocuri de electronice, atât în mod direct cât şi printr-o aplicaţie de tip banking online, pentru a-i divulga date nedestinate publicităţii cu privire la acţiunile şi controalele desfăşurate de jandarmi la barurile şi sălile de jocuri. În cursul zilei de miercuri, bărbatul a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. „Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Giurgiu se delimitează ferm de asemenea comportamente şi este primul interesat să clarifice aspectele care pot afecta credibilitatea instituţiei şi care nu caracterizează activitatea şi tipologia angajaţilor Jandarmeriei. Asigurăm în mod ferm opinia publică de faptul că Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Giurgiu va acorda tot suportul necesar instituţiilor abilitate pentru clarificarea faptelor şi împrejurărilor cercetate”, a transmis, joi, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Giurgiu. Instituţia a precizat că are disponibilitatea de a oferi sprijin în cadrul anchetei şi va pune la dispoziţie toate datele solicitate. ”Imediat după încheierea verificărilor şi comunicarea de către instituţiile abilitate, vom dispune măsurile necesare în conformitate cu legislaţia în vigoare”, a mai transmis instituţia citată. Comunicate noi Stiri
George Pădure: „Pe baza notelor lui Băsescu am fost catalogat agent al serviciilor secrete belgiene” 21 aprilie 2022 „I-am scris lui Băsescu că pe fiecare notă, din cele 285 din dosarul meu de urmărire, în colț scrie numele sursei. Iar la acest dosar scrie Traian. Iar CNSAS a dat hotărâre că sursa Traian e, de fapt, Traian Băsescu. Totuși, Băsescu profită de faptul că erau 12 persoanec care… Citește mai mult
Stiri Controverse și Implicații: Sucursala Electrocentrale Turceni Amendați pentru Nereguli Ecologice 21 august 2026 Sucursala Electrocentrale Turceni a fost amendată cu 50.000 de lei după nereguli ecologice descoperite de Apele Române, în urma morții peștilor din zonă. Citește mai mult
Stiri România la răscruce: Implicațiile blocării reformelor cruciale pentru PNRR 15 mai 2026 România se află într-o criză legislativă care afectează implementarea PNRR, cu reforme esențiale blocate timp de ani de zile, risipind fonduri europene vitale. Citește mai mult