Un muncitor prins sub un mal de pământ la Vulpeni a decedat! Intervenția pompierilor a durat peste 4 ore Webpress, 12 septembrie 2023 „Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, din comuna Urzica, a fost extras, fără semne vitale, fiind constatat decesul”, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu. Un angajat al unei firme de construcţii din Slatina, care executa lucrări la reţeaua de canalizare din comuna Vulpeni, a fost prins, marţi, sub un mal de pâmânt care s-a prăbuşit, într-o zonă neasigurată, la o adâncime de circa cinci metri, a precizat, pentru AGERPRES, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, Cristian Ungureanu. Pentru scoaterea bărbatului de sub malul de pământ au intervenit mai multe echipaje de pompieri din judeţele Olt şi Dolj timp de aproximativ patru ore. La intervenţie au participat pompieri ai Detaşamentului Slatina şi Gărzii Balş, cu un modul de căutare-salvare, o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare, o autospecială pentru descarcerări grele, un echipaj SMURD şi mai multe autospeciale pentru primă intervenţie. În sprijinul pompierilor din judeţul Olt au acţionat şi pompieri de la ISU Dolj cu un modul de căutare-salvare. La intervenţie au fost folosite şi trei buldoexcavatoare. Potrivit şefului ITM Olt, la locul intervenţiei s-a aflat şi un inspector de muncă, având în vedere că persoana peste care s-a prăbuşit malul de pământ se afla în timpul programului de lucru. Comunicate noi Stiri
Acestea sunt lunile din an în care oamenii sunt mai tentați să înșele. Studiul care dă fiori casnicilor devotați 30 iunie 20231 iulie 2023 Chiar dacă nu există un interval specific pentru o aventură, rezultatele unui sondaj realizat pe un eșantion de 2.000 de persoane au dezvăluit o anumită perioadă în care oamenii sunt mai predispuși să înșele încrederea partenerului. Chiar dacă nu există o perioadă specifică potrivită pentru a începe o aventură, un… Citește mai mult
Kremlinul refuză să confirme prezenţa lui Assad în Rusia. Dmitri Peskov: „Nu mai am nimic să vă spun” 9 decembrie 2024 „Nu am nimic să vă spun despre deplasările preşedintele Assad”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, adăugând că „nu există nicio întâlnire (planificată între Putin şi Assad) pe agenda oficială a preşedintelui rus”. Agenţiile de ştiri ruse au relatat duminică seara, citând o sursă de la… Citește mai mult
Bobby Păunescu: Dacă am recupera banii furați în 3 decenii, am acoperi datoria publică 14 noiembrie 2022 „Chestiunea care m-a șocat, zilele trecute, a fost că Republica Moldova a luat hotărârea, anunțată prin vocea președintelui Maia Sandu, să caute, cu ajutorul Statelor Unite, banii furați în Republica Moldova. Este vorba de câteva miliarde, un miliard și ceva, bani dispăruți cu intermedierea a diverși oameni de afaceri, sigur,… Citește mai mult