Un tânăr drogat a intrat peste o bătrână în casă, în Bistrița – Cum a reușit femeia să-l pună pe fugă Webpress, 18 noiembrie 2022 Tânărul a intrat mai întâi pe poarta care ducea către intrarea în casa femeii. Ca și când ar fi cunoscut locul, s-a oprit să se joace cu un câine, preț de câteva secunde. Apoi a deschis ușa casei, a pășit în holul de la intrare, iar mai apoi a mers într-o altă încăpere. A ieșit după 4 minute, împreună cu femeia. Femeia continua să vorbească cu tânărul, iar acesta a luat-o la fugă. Cu câteva secunde înainte să plece din casă, a observat că în imobil este o cameră de supraveghere. Celălalt fiul al femeii a povestit ce s-a întâmplat, de fapt. ”A intrat în casă și când a dat nas în nas cu mama a întrebat-o dacă e singură. Mama a avut prezență de spirit și a zis că nu, că e și tata, dar e la etaj. Atunci Sem i-a zis că ar fi vrut să vorbească ceva cu unul dintre noi, copiii lor, legat de moartea fratelui meu. Mama i-a spus că poate lua legătura cu mine că oricum voi vedea că a fost pe la noi că am pus camere de filmat inclusiv în casă. Atunci s-a speriat, a ieșit în viteză și a luat-o la fugă!”, a explicat bărbatul. După aproximativ o oră, vrând să ducă minciuna până la capăt, tânărul l-ar fi căutat pe fiul femeii, sub pretextul că are informații despre moartea fratelui său. În schimbul acestora, cerea un telefon mobil și cazare într-o pensiune. Bărbatul spune că tânărul ar fi vrut să fure din casa mamei sale, dar l-au luat prin surprindere camerele de filmat. Acesta a mers cu imaginile la poliție. Însă deocamdată nu se știe dacă tânărul a ajuns pe mâna oamenilor legii. Comunicate noi Stiri
Cele mai bune idei de SMS-uri, felicitări și mesaje de trimis de Sfântul Ilie 2023. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie 19 iulie 2023 Dacă vrei să trimiți mesaje de felicitare de Sfântul Ilie, trebuei să știi încă de la bun început că pe lângă cei pe care îi cheamă Ilie, își mai sărbătoresc onomastica pe 20 iulie și cei care se numesc Ile, Ilea, Ilieș, Iliescu, Ilașcu, Iloaie, Ilioaie, Iliuț, Iliuță, Iliana, Eliana,… Citește mai mult
Politica Incertitudinea politică în România: Analiza declarațiilor lui Nicușor Dan după moțiunea de cenzură 4 mai 20264 mai 2026 Nicușor Dan anticipează o perioadă de incertitudine politică după moțiunea de cenzură, subliniind provocările discuțiilor viitoare. Citește mai mult
Stiri Prăbușirea elicopterului în apropierea Strâmtorii Ormuz: O tragedie cu implicații geopolitice profunde 28 iunie 2026 Prăbușirea elicopterului în apropierea Strâmtorii Ormuz a dus la moartea a 14 cetățeni saudiți, generând speculații privind posibile acte ostile în contextul tensiunilor dintre Arabia Saudită și Iran. Citește mai mult