Ursula von der Leyen scapă de acuzații în dosarul vaccinurilor anti-Covid Webpress, 21 ianuarie 2025 Justiţia belgiană a declarat „inadmisibile” o serie de plângeri penale împotriva preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referitoare la achiziţiile de vaccinuri anti-COVID pe care le-a negociat în numele statelor UE cu compania Pfizer, relatează marţi AFP, transmite Agerpres. Avocatul belgian al lui Von der Leyen, Adrien Masset, şi alte surse care au cunoştinţă de acest caz au declarat pentru AFP că plângerea formulată de reclamantul Frederic Baldan, un fost lobbyist al Parlamentului European, a fost declarată inadmisibilă, întrucât el nu a putut face dovada prejudiciului personal suferit, ceea ce a invalidat şi plângerile formulate ulterior. Care au fost acuzațiile Frederic Baldan a acuzat-o pe Von der Leyen că a negociat „prin SMS, în secret” cu directorul general al companiei Pfizer, Albert Bourla, un mare contract pentru furnizarea de vaccinuri anti-COVID „fără niciun mandat” din partea statelor membre ale UE. Două dintre acestea, Ungaria şi Polonia, care au fost acţionate în judecată de Pfizer pentru neplata unor vaccinuri, s-au constituit parte civilă în dosar. Plângerea iniţială priveşte în special „distrugerea de documente publice”, respectiv schimburile de SMS-uri între Von der Leyen şi Albert Bourla, mesaje pe care preşedinta Comisiei Europene susţine că le-a şters. Comisia Europeană a refuzat să publice mesaje între Ursula von der Leyen şi Albert Bourla În pofida regulilor de transparenţă, Comisia Europeană a refuzat să publice schimburile de mesaje text între Ursula von der Leyen şi Albert Bourla, susţinând că nu este obligată să păstreze SMS-urile responsabililor săi de rang înalt şi că nu mai deţine acele mesaje. Reclamantul a acuzat-o de asemenea pe preşedinta Comisiei că ar fi încălcat codul de conduită al membrilor executivului comunitar, care le impune acestora criterii de „independenţă, onestitate şi loialitate”. Frederic Baldan, căruia în urma procedurilor judiciare demarate i-a fost retrasă în anul 2023 acreditarea la Parlamentul European, a sesizat mai multe tribunale belgiene şi justiţia europeană. Parchetul european (EPPO) a anunţat deschiderea unei investigaţii în acest caz în octombrie 2022. Comunicate noi Stiri
Stiri Creșterea Milionarilor în Europa: O Privire Detaliată asupra Fenomenului Economic din 2025 11 iulie 2026 Anul 2025 a adus o expansiune semnificativă a numărului de milionari în Europa, cu o creștere notabilă în țările estice. Acest articol analizează cauzele și implicațiile acestei tendințe economice. Citește mai mult
Horoscop 29 februarie 2024. Balanțele au impresia că le sunt refuzate anumite beneficii, dar ar fi bine să nu dea importanță interpretărilor 28 februarie 2024 Horoscop 29 februarie 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 29 februarie 2024: Ies la lumină unele dintre cele mai acute nemulțumiri și ar fi… Citește mai mult
Politica Peru și Războiul din Ucraina: O Ancheta asupra Recrutării Cetățenilor prin Promisiuni Înșelătoare 3 mai 20263 mai 2026 Peru deschide o anchetă privind recrutarea cetățenilor săi de către Rusia pentru a lupta în Ucraina, aducând în discuție problema traficului de persoane. Citește mai mult