Uzina Moskvich a luat, oficial, locul celei a Renault din Moscova Webpress, 7 iunie 2022 Ceea ce, cu doar câteva săptămâni în urmă, era doar o idee, a devenit acum oficial. Fosta uzină Renault din Moscova a fost redenumită Moskvich. La începutul lunii iunie uzina pe care Renault a cedat-o primăriei din Moscova a fost redenumită oficial JSC Moskvich, asta subliniind faptul că acolo nu vor mai fi produse, cel puțin în viitorul apropiat, mașini sub marca franceză. Odată cu această redenumire, la conducerea noii companii a fost numit Dimitri Pronin, fost director adjunct al departamentului de transport al orașului Moscova. De altfel, conform agenției ruse Ria Novosti, singurul model care încă mai putea fi produs la uzină, Renault Duster, va fi mutat în portofoliul companiei AvtoVAZ, și aceasta fostă divizie a grupului francez, și urmează a fi produs sub marca Lada. La uzina din Moscova vor fi produse doar modele sub marca Moskvich, în acest sens fiind demarate discuții cu mai multe companii chineze. Pentru a susține transformarea uzinei din Moscova autoritățile ruse au decis o colaborare strânsă între producătorul de camioane Kamaz și Moskvich, însă, cum produsele sunt complet diferite, singura soluție pentru ca la Moscova să fie din nou asamblate mașini este implicarea unui partener străin. Colaborarea dintre Kamaz și chinezii de la JAC, dar și imposibilitatea de a atrage un investitor occidental, pare a indica drept viitor partener al mărcii Moskvich, compania Anhui Jianghuai Automobile Co. (JAC). Publicația rusă Vedomosti scrie chiar că, la Moscova, ar putea fi produse modele electrice ale companiei chineze precum iEVS4 sau iEVS7. Însă, inițial, ar putea intra în producție variantele cu motoare termice ale acestor vehicule. Graba rușilor de a relua producția la uzina din Moscova ar putea fi soluționată prin trimiterea de colecții SKD de la uzinele din China, astfel încât în Rusia să fie realizată doar asamblarea finală. În opinia analistului rus Sergei Burgazliev, citat de Vedomosti, în cazul utilizării de colecții SKD producția ar putea fi reluată rapid, însă ar trebui găsită o soluție și pentru comercializarea pe piață a vehiculelor. Asta pentru că dealerii JAC sunt foarte puțini în Rusia, iar cei ai Renault trebuie să încheie noi contracte. Totuși, analistul subliniază că, dată fiind situația dificilă în care se află foștii dealeri ruși ai Renault, aceștia ar putea accepta destul de repede implicarea în reprezentarea mărcii Moskvich continuând să realizeze servicii post-vânzare pentru modelele mărcii franceze. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Pietoni spulberați de o mașină, într-un cartier din Arad! Unul dintre ei și-a pierdut viața, celălalt e în stare gravă în spital 30 octombrie 2023 Două persoane au fost lovite de o mașină în timp ce traversau strada în zona cimitirului ortodox de pe Calea Zimandului din municipiul Arad. În urma impactului, o femeie a decedat și un bărbat a fost grav rănit. „La data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 10.12, polițiștii Biroului… Citește mai mult
Germania va asambla cu 700.000 mai puține mașini decât era planificat 9 mai 2022 IHS Markit a schimbat previziunile pentru producția companiilor auto germane, acestea pierzând 700.000 de mașini dintre cele pe care le-ar fi putut asambla. Germania are cea mai puternică industrie auto europeană. După o prognoză optimistă în luna ianuarie, atunci când estima că marii producători auto germani vor asambla în 2022… Citește mai mult
FRF precizează că UEFA nu a autorizat cererea federației maghiare de afișare a steagului Ungariei Mari 22 martie 2023 „Federaţia Română de Fotbal consideră protejarea integrităţii fotbalului ca o valoare fundamentală a modelului european al sportului, ce trebuie respectată de fiecare parte implicată. FRF a solicitat forului de la Nyon punctul de vedere oficial cu privire la anunţul Federaţiei Maghiare de Fotbal. Ca urmare a răspunsului primit de la… Citește mai mult