Val de căldură peste România săptămâna aceasta și în weekend. Cum se schimbă vremea din 27 martie – Anunțul ANM Webpress, 21 martie 2023 „Procesul de încălzire pe care îl așteptăm a se derula pe parcursul următoarelor zile va fi mai accentuat începând de poimâine (joi- n.r.). Chiar și așa, începând de astăzi deja (marți – n.r.) sunt posibile în partea de sud a Banatului temperaturi de peste 20, poate și 22 de grade. În general, la nivelul țării, sunt multe valori termice care se vor situa peste 16-17 grade, cu 18-19 grade la București – aceasta pentru astăzi. La noapte însă și mâine așteptăm ploi pe partea de sud a teritoriului, condiții în care, în această parte a țării, temperaturile vor fi în scădere, după care, de joi, temperaturile vor crește simțitor în toate regiunile, mai ales vineri, când sunt așteptate valori de peste 20 de grade în mare parte a țării, apoi, în weekend, mai ales în regiunile sudice, unde nu ar fi excluse și temperaturi de 23-24 grade”, a declarat Florinela Georgescu, pentru Realitatea PLUS. Cât privește regimul precipitațiilor, șefa ANM a spus că acestea vor fi „mai importante ca extindere, nu neapărat ca și cantități, la noapte și mâine în partea de sud a țării, apoi mai puțin însemnate, izolate, până sepre începutul săptămânii viitoare, atunci când așteptăm o schimbare importantă în aspectul vremii”. Potrivit acesteia, este vorba despre o răcire mai pronunțată a temperaturilor și apariția precipitațiilor mai însemnate cantitativ. „Pentru această săptămână și weekend (vești bune – n.r.), apoi o răcire. Sunt variații până la urmă normale pentru jumătatea primăverii”, a mai spus expertul ANM. Comunicate noi Stiri
Țara care renunță partial la certificatul Covid-19 18 februarie 2022 Guvernul de la Lisabona a anunţat, în urma unei reuniuni ministeriale de joi, anularea regulilor care cereau vaccinarea anti-COVID-19, recuperarea după boală sau un test negativ de coronavirus pentru a avea acces în hoteluri şi restaurante, precum şi renunţarea la limitele de capacitate impuse unor locuri publice. Documentul de vaccinare… Citește mai mult
Stiri Ucraina sub atac: O analiză detaliată a recentelor bombardamente rusești asupra Kievului 29 mai 2026 Atacul recent al Rusiei asupra Ucrainei evidențiază intensificarea conflictului și provocările cu care se confruntă țara. Analizăm implicațiile pe termen lung și perspectivele experților. Citește mai mult
Stiri Investiția de 242 de milioane de lei pentru modernizarea drumului spre Vulcanii Noroioși: O oportunitate pentru dezvoltarea turismului și infrastructurii din Buzău 30 septembrie 2026 Investiția de 242 de milioane de lei pentru modernizarea drumului spre Vulcanii Noroioși va sprijini turismul și economia locală din Buzău. Citește mai mult