Val de incidente rutiere în weekend, în Sectorul 4. Traficul, repus în funcțiune cu intervenția Poliției Locale și a lucrătorilor „Totul Verde” Webpress, 20 iunie 202322 iunie 2023 Astfel, potrivit sursei citate, sâmbătă, în jurul orei 16:10, din cauza neacordării de prioritate, a avut loc un accident pe Bd. Constantin Brâncoveanu, la intersecția cu Str. Secuilor. A fost o victimă, o persoană de sex feminin, care a refuzat spitalizarea. Un autoturism s-a izbit frontal de o jardinieră amplasată pe scuarul ce separă benzile de circulație, iar cealaltă mașină a intrat în gardul care împrejmuia zona unde se efectuează lucrări de către Compania Municipală Termoenergetica București. La primele ore ale dimineții de duminică, pe Bd. Constantin Brâncoveanu, un conducător auto nu a adaptat viteza mașinii și a acroșat un ghiveci de pe domeniul public, în condițiile în care carosabilul era umed după ploaie. Tot duminică, au avut loc și alte accidente pe Șos. Olteniței, pe Str. Ion Iriceanu și pe Splaiul Unirii, din cauza vitezei, a neacordării de prioritate ori a faptului că nu a fost păstrată distanța față de celelalte mașini aflate în trafic. Pe Splaiul Unirii, un biciclist care mergea cu viteză foarte mare s-a izbit violent de un arbore. Un trecător a alertat Poliția Locală Sector 4, iar la fața locului a fost chemată o ambulanță care a transportat victima la spital în stare de inconștiență și cu semne de hemoragie internă. „În toate situațiile prezentate, echipajele Poliției Locale Sector 4 au asigurat fluența traficului rutier în zona accidentelor, iar când a fost cazul au delimitat zonele în timpul efectuării cercetărilor de către polițiștii Brigăzii de Poliție Rutieră ori au chemat echipele de muncitori de la Totul VERDE să refacă ghivecele stradale acroșate de autoturisme”, informează sursa citată. Administratie publica Comunicate noi Stiri
Stiri Avertismentele AIEA: O privire profundă asupra situației nucleare din Iran și implicațiile globale 4 iunie 2026 AIEA avertizează asupra situației nucleare din Iran, subliniind riscurile proliferării și necesitatea acțiunilor imediate pentru a preveni un conflict de mari proporții. Citește mai mult
Stiri Apelul Ministrului de Finanțe pentru Stabilitate în Vremea Instabilității Politice: O Analiză Detaliată 3 mai 2026 Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, subliniază necesitatea stabilității politice în fața moțiunii de cenzură depusă de PSD și AUR, avertizând asupra consecințelor pe termen lung. Citește mai mult
Caz halucinant: Româncă ucisă de infecțiile din spital, medicii dau vina pe maioneză 23 martie 2023 În noiembrie 2016, Anelise, fetița familiei Matei, se naște. Mama ei, ființa care trebuia să o protejeze, să o apere, să o încălzească și să o hrănească, moare în spital după doar două luni. Andreea a avut trigliceridele de 9 ori peste limita maximă. George Curcă, directorul Institutului de Medicină… Citește mai mult