Vești proaste de la meteorologi după ce în Capitală s-a depus un strat de 15 cm de zăpadă: Ninsoarea continuă Webpress, 20 ianuarie 2024 Primăria Capitalei a anunţat, sâmbătă, că se lucrează pe arterele din Bucureşti cu 209 utilaje, cele mai multe, respectiv 52, în Sectorul 4. ”La ora 8 stratul de zăpadă era cuprins între 10 şi 15 cm. Va continua să ningă slab, astfel că până la sfârşitul intervalului (ora 17.00 – n.r) grosimea stratului de zăpadă va fi de 15…17 cm”, anunţă, sâmbătă, ANM, referindu-se la prognoza pentru municipiul Bucureşti. Potrivit meteorologilor, vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 35…40 km/h. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade. Având în vedere condiţiile de trafic din Capitală, Brigada Rutieră a transmis o serie de recomandări conducătorilor auto: – să sporească atenţia şi concentrarea la volan; – să adapteze în permanenţă viteza la condiţiile meteo-rutiere şi să nu bruscheze comenzile volanului şi să folosească frâna de motor pentru a încetini; – să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de vehiculul din faţă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă; – să nu oprească sau să staţioneze în locurile în care pot împiedica desfăşurarea normală a traficului; – să evite pe cât posibil frânarea, schimbarea bruscă a direcţiei de mers şi depăşirile repetate, riscul de a derapa în condiţiile unui carosabil alunecos creşte; – să asigure o bună vizibilitate prin curăţarea parbrizului, oglinzilor, a geamurilor laterale şi a lunetei; – să verifice dacă funcţionează în parametrii optimi sistemul de iluminare şi semnalizare, instalaţia de climatizare şi stergătoarele; – să nu oprească ori să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier; – să se intereseze de starea drumurilor de pe traseul pe care urmează să-l parcurgă şi să-şi pregătească autovehiculul pentru deplasare; – să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic pentru siguranţa circulaţiei rutiere; – pentru siguranţa lor şi a pasagerilor pe care-i transportă, purtarea centurilor de siguranţă este obligatorie. ”Pietonilor le recomandăm să se deplaseze doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile marcate şi semnalizate corespunzător, la culoarea verde a semaforului electric, numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către conducătorii auto”, a transmis Brigada Rutieră a Capitalei. Sursa citată a precizat că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. ”În cazul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone sau cele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, există obligaţia echipării cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune ori montării pe aceste roţi a lanţurilor/echipamentelor antiderapante certificate”, a mai transmis sursa citată. Anterior, Primăria Capitalei a anunţat că operatorii de salubritate din toate sectoarele Bucureştiului au raportat că sunt pregătiţi să acţioneze cu 293 de utilaje, 2.088 operatori, stocurile de materiale antiderapante însumând 18.108 tone. Până la ora transmiterii acestei ştiri, autorităţile din Bucureşti nu au raportat stadiul intervenţiei pentru deszăpezire. Comunicate noi Stiri
CCIR se implică în atragerea de investiții din Republica Coreea de Sud 30 iunie 2023 Întâlnirea a avut ca scop informarea conducerii CCIR cu privire la conținutul foii de parcurs stabilită de autoritățile române și coreene pentru intensificarea relațiilor economice bilaterale. Cu acest prilej, au fost punctate domeniile de interes comun asupra cărora se vor concentra eforturile comunităților de afaceri din cele două state. … Citește mai mult
Stiri MedLife și Via Transilvanica: Un parteneriat pentru sănătate și sustenabilitate 27 mai 2026 MedLife și Asociația Tășuleasa Social colaborează pentru a promova sănătatea prin proiectul Via Transilvanica, un traseu dedicat drumeției și bunăstării. Citește mai mult
Putin, tot mai îngrijorat. „Axa răului” se prăbușește rapid 2 decembrie 2022 Unul dintre calculele esențiale pe care și le-a făcut Vladimir Putin atunci când și-a lansat prost conceputa invazie din Ucraina a fost acela că, în ciuda tuturor condamnărilor internaționale pe care faptele sale le vor fi atras inevitabil, el va fi măcar în măsură să conteze pe sprijinul aliaților Rusiei,… Citește mai mult