Victor Pițurcă, reținut de DNA – surse Webpress, 30 ianuarie 202330 ianuarie 2023 Fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar privind achiziţia de produse medicale în pandemie, au precizat, luni, pentru HotNews surse judiciare. Victor Pițurcă ar fi vizat de un dosar de corupție vizând achiziționarea de măști pentru spitale militare în timpul pandemiei de COVID-19. El a fost reținut duminică seară pentru 24 de ore. Cine este Gabriel Țuțu, reținut alături de Victor Pițurcă Conform unor surse citate de Agerpres, în acest dosar a mai fost reţinut şi directorul general al Romarm, Gabriel Ţuţu. Gabriel Țuțu conduce din decembrie 2019 compania națională Romarm, principalul furnizor de tehnică de apărare din România. Conform CV-ului său, Țuțu a fost șef al pazei la combinatul siderurgic Arcelor Mittal Steel Galați, dar și ofițer în SRI, în perioada 2003 – 2011. De asemenea, el a lucrat și în ministerele Comunicațiilor și Turismului, dar și la Loteria Română. Țuțu a absolvit Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr“ din Câmpina, apoi Facultatea de Drept de la Universitatea „Danubius” din Galați. El și-a început cariera la Inspectoratul de Poliție Galați. Pe site-ul Romarm, Gabriel Țuțu este descris astfel: „Un manager extrem de motivat și proactiv, cu o experiență solidă în domeniul sistemelor de securitate și siguranță a informației. Nivelul ridicat de integritate și sprijinul oferit echipei definesc un comportament de leader cu rezultate dovedite în poziția de manager. 10 ani de experiență în Serviciul Român de Informații și 5 ani de securitate comercială, timp în care au fost menținute colaborări prolifice cu mai multe agenții guvernamentale, diplomatice și de informații. Abilități excelente de management și leadership, cu o experiență dovedită în securitatea și gestionarea riscurilor în medii dificile și cu risc ridicat. Experiență în managementul companiilor de stat și a instituțiilor guvernamentale”. Firma fiului lui Pițurcă, implicată în livrarea de măști neconforme Libertatea a scris în februarie 2022 că PAV Green Energy, firma lui Alexandru Pițurcă, fiul fostului selecționer al Naționalei, a fi fost implicată într-o afacere cu măști neconforme. Ministerul Apărării ar fi încheiat contractul cu Helios Dentserv, dar 98% din bani ar fi mers către PAV Green Energy, firma lui Piţurcă jr. Astfel, 100.000 de măşti FFP3 din acest contract ar fi fost distribuite în unităţile sanitare ale MApN, iar după patru luni s-a descoperit că ele erau neconforme. MApN a dat în judecată Helios Dentserv, cerându-şi banii înapoi, dar ulterior părţile s-au împăcat, a mai scris Libertatea. O singură mască costase 28,69 de lei. Dublu față de prețul obținut de Primăria Oradea, la aceeași dată, potrivit HotNews. Cine este Victor Pițurcă Născut pe 8 mai 1956, Victor Pițurcă (66 de ani) este câștigător al Cupei Campionilor Europeni alături de Steaua în 1986. De-a lungul carierei de fotbalist, el a jucat la Dinamo Slatina, Universitatea Craiova, Pandurii Târgu-Jiu, Drobeta Turnu-Severin, Olt Scornicești, Steaua București și Lens (a fost jucător activ în perioada 1974 – 1990). Ca antrenor, Pițurcă a pregătit echipele Steaua București, FC U Craiova, Romania Under 21, FCSB, naționala României (în două mandate: 2004-2009, 2011-2014), Al-Ittihad și Universitatea Craiova. A cucerit în calitate de jucător de cinci ori titlul în Divizia A (cum se numea prima ligă de fotbal a României), de patru ori Cupa României, Cupa Campionilor Europeni (1986) și Supercupa Europei (1986). A fost cel mai bun marcator în campionatul intern în ediția 1987-1988 (cu 34 de goluri) și a fost tot în același sezon al treilea în competiția „Gheata de Aur”. În calitate de antrenor a cucerit un titlu național în ediția 2000-2001, o Cupă a României (1992) și o Supercupă a României (2001), toate alături de Steaua București. Afaceri / Comert Comunicate noi Finante / Contabilitate Institutii publice Monden / Lifestyle Politica Stiri
Audieri în azilele groazei – Declarația patronului centrului Armonia: „O singură dată m-a rugat Godei să intru în casă” 19 iulie 2023 Audieri în azilele groazei. Patronul centrului Armonia spune că era curățenie în azil, uneori se găseau câteva „chistoace”. „Nu e plojnițe, e curățenie. În calitate de martor (m-au chemat). E curățenie. Nu intrăm decât la 2-3 săptămâni odată. Mă duceam acolo mai mult în vizită. O singură dată m-a rugat… Citește mai mult
Stiri Sfârșitul unei epoci: Impactul dispariției acordurilor de la Anchorage asupra relațiilor internaționale 14 septembrie 2026 Dispariția acordurilor de la Anchorage între Putin și Trump schimbă radical peisajul geopolitic, deschizând noi perspective pentru soluționarea conflictului din Ucraina. Citește mai mult
Greşeala pe care multă lume o face când cumpără salată şi ceapă verde 24 martie 202231 martie 2022 Crescute în soluri poluate, astfel de legume atrag nitraţi. Cercetările arată că mai ales vegetalele cultivate în sere şi solarii acumulează cantităţi foarte mari de nitraţi. Speciile care au un conţinut ridicat de nitraţi sunt reprezentate în general de legume cu frunze la care acumularea se realizează în frunze, ciclul… Citește mai mult