Viktor Orban: Lumea, mai aproape ca niciodată de un război mondial! Acuzații grave la adresa Occidentului și a SUA Webpress, 10 martie 2023 În discursul său de la deschiderea anului economic al Camerei de Comerț, premierul ungar a declarat că țara sa a fost supusă unor presiuni pentru a-și schimba poziția față de război, însă nu a cedat. Ungaria este „practic singura” ţară europeană pro-pace, în afară de Vatican, susţine Viktor Orban, menționând că în curând s-ar putea ajunge să se discute până şi despre trimiterea de soldaţi în Ucraina. În loc să promoveze pacea în unanimitate, lumea este divizată, a spus el, adăugând că, în faţa poziţiei Occidentului de a susţine Ucraina împotriva invaziei ruse, ţările africane, turcii şi chinezii solicită „negocieri de pace”, deoarece multe dintre aceste ţări suferă din cauza consecinţelor războiului, cum ar fi inflaţia şi problemele legate de aprovizionarea cu alimente. În acest context, Ungaria trebuie să aibă o armată puternică şi, în acelaşi timp, să promoveze pacea, a subliniat şeful guvernului ungar, adăugând că o ţară se poate apăra dacă cetăţenii săi îşi iubesc patria şi sunt gata să o apere în caz de pericol în loc să dea bir cu fugiţii. Ungaria are nevoie de forţe armate eficiente, iar guvernul lucrează pentru a creşte numărul de trupe, a spus Orban, menţionând că acestea trebuie să fie dotate cu arme moderne. „A fi pentru pace nu înseamnă că trebuie să fim lipsiţi de apărare”, a spus şeful guvernului ungar, care a profitat de ocazie pentru a ataca opoziţia de stânga, care, potrivit lui, este „pro-război” şi „atât timp cât este finanţată din străinătate”, este de aşteptat să rămână aşa. Într-un interviu separat, Orban i-a criticat pe liderii lumii occidentale, pe care îi condamnă pentru discursurile care cer câștigarea războiului și pentru livrările de arme către Ucraina. În interviu, Orban a spus că, în trecut, SUA nu interveneau direct în modelarea politicii europene, dar acest lucru s-a schimbat odată cu războiul în Ucraina, iar SUA conduc acum o „coaliţie pro-război” în spatele Ucrainei. „Americanii îi susţin pe ucraineni care luptă eroic, ceea ce nu scade valoarea eroismului ucrainenilor, dar adevărul este că Ucraina nu poate continua să lupte decât atât timp cât SUA spun da”, a afirmat şeful guvernului de la Budapesta, citat de MTI. Comunicate noi Stiri
Stiri Hoții de buzunare din Drobeta Turnu Severin: O privire detaliată asupra fenomenului și impactul asupra comunității 28 iulie 2026 Un hoț de buzunare din Drobeta Turnu Severin a fost surprins în timp ce fura portofelul unei femei. Poliția caută ajutorul cetățenilor pentru identificarea lui. Citește mai mult
Părinții care rămân acasă cu copiii aflați în carantină sau izolare primesc concediu medical 30 martie 202231 martie 2022 „În cazul copilului pentru care s-a dispus măsura carantinei sau a izolării în condiţiile Legii nr. 136/2020, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, asiguraţii pentru care nu se dispune măsura carantinei sau a izolării au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru supravegherea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la… Citește mai mult
Stiri Inteligența Artificială și Crearea Virusurilor Sintetice: O Revoluție în Biologia Modernă 10 august 2026 Cercetătorii de la Stanford au creat virusuri sintetice cu ajutorul inteligenței artificiale, deschizând noi orizonturi în biologia sintetică și tratamentele medicale. Citește mai mult