Vladimir Putin, discurs cinic și halucinant. Niciun cuvânt despre cei care au murit în războiul său inutil Webpress, 24 aprilie 2022 „Această mare sărbătoare îi unește pe creștinii ortodocși, toți cetățenii Rusiei care sărbătoresc Învierea lui Hristos, în jurul unor idealuri și valori morale înalte, trezește în oameni cele mai strălucitoare sentimente, credința în triumful vieții, bunătatea și dreptatea”, se spune în felicitare, potrivit comunicatului oficial al Kremlinului, citat de TASS. Președintele a subliniat munca creativă și fructuoasă a Bisericii Ortodoxe Ruse și a altor confesiuni creștine care vizează păstrarea celor mai bogate tradiții istorice, culturale și spirituale, întărirea instituției familiei și educarea generației tinere. Putina adăugat că „cea mai sinceră recunoaștere merită activitățile sociale, caritabile ale organizațiilor religioase creștine, dorința lor de a oferi asistență eficientă celor care în timpul nostru dificil au nevoie de îngrijire și sprijin”. Putin l-a felicitat și pe Patriarhul Kiril al Moscovei și al Întregii Rusii de Paște. „Este îmbucurător să realizezi că sub conducerea ta (Kiril – N.R.), biserica dezvoltă o interacțiune fructuoasă cu statul, aducând o contribuție uriașă la promovarea valorilor tradiționale spirituale, morale, familiale în societate, la creșterea tinerei generații. În momentul dificil prin care trecem, arată că îi pasă de întărirea armoniei și a înțelegerii reciproce între oameni”, a spus președintele. Putin a participat la slujba de Paște la Catedrala Mântuitorului Hristos, oficiată de Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kiril. Comunicate noi Stiri
Criza refugiaților. Peste 2,5 milioane de oameni au fugit din calea războiului din Ucraina 11 martie 2022 Numărul persoanelor care au părăsit Ucraina de la începerea invaziei militare ruse a depăşit 2,5 milioane, a anunţat vineri Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), informează Agerpres.Potrivit datelor ONU, peste 1,5 milioane de oameni au plecat din Ucraina spre Polonia, aproximativ 225.000 spre Ungaria, 176.000 spre Slovacia şi 282.000… Citește mai mult
Stiri Sorana Cîrstea vs. Coco Gauff: O Bătălie Feroce în Semifinalele Turneului de la Roma 12 mai 2026 Semifinala de la Roma dintre Sorana Cîrstea și Coco Gauff promite a fi un duel captivant, având implicații majore pentru carierele ambelor jucătoare. Citește mai mult
Peste 100.000 plăţi cu voucherele de energie – Ghid pentru cei care vor să facă plăți online 24 februarie 2023 „𝗖𝗮𝗿𝗱𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗲𝗻𝗲𝗿𝗴𝗶𝗲: 𝗜̂𝗻 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗲𝗹𝗲 𝘁𝗿𝗲𝗶 𝘇𝗶𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗶𝗺𝗽𝗹𝗲𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿𝗲 𝘀-𝗮𝘂 𝗲𝗳𝗲𝗰𝘁𝘂𝗮𝘁 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝟭𝟬𝟬.𝟬𝟬𝟬 𝗱𝗲 𝗽𝗹𝗮̆𝘁̦𝗶, 𝗶̂𝗻 𝘃𝗮𝗹𝗼𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝟯𝟭 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶 De la 20 februarie, în primele trei zile în care s-au putut utiliza cardurile de energie, cei 6.000 de oficianți ai Poștei Române au încasat peste 100.000… Citește mai mult