Votcă și „o scrisoare dulce”, cadoul primit de Berlusconi de la Putin. Fostul premier italian recunoaște că „au reluat un pic legătura” Webpress, 19 octombrie 2022 „Am reluat un pic legătură cu Putin, destul de mult, în sensul că de ziua mea mi-a trimis 20 de sticle de vodcă şi o scrisoare foarte dulce”, le-a spus Berlusconi parlamentarilor săi din Camera Deputaţilor, conform agenţiei de ştiri LaPresse, preluate de Reuters și citate de Agerpres. „I-am răspuns cu nişte sticle de Lambrusco (vin) şi o scrisoare la fel de dulce”, a adăugat Berlusconi, care pe 29 septembrie a împlinit 86 de ani. El a adăugat că este extrem de îngrijorat de situaţia din Ucraina, dar că nu îşi poate exprima adevărata părere pentru că „dacă va ajunge în presă, va fi un dezastru”. În prezent, Silvio Berlusconi negociază posturi de miniştri în guvernul ce urmează să fie validat după alegerile din 25 septembrie. Scrutinul a adus victoria alianţei de dreapta condusă de Giorgia Meloni, care urmează să fie numită prim-ministru săptămâna viitoare. Un purtător de cuvânt al partidului său a negat că Silvio Berlusconi a reluat contactele cu preşedintele Rusiei, spunând că acesta le-a spus parlamentarilor săi „o poveste veche, care se referă la un episod care a avut loc cu mulţi ani în urmă”. Ulterior, Forza Italia a emis un comunicat în care afirmă că poziţia liderului Silvio Berlusconi şi a partidului în ceea ce priveşte războiul din Ucraina este „în conformitate cu poziţia Europei şi a Statelor Unite” şi că „nu există şi nu a existat niciodată loc pentru ambiguitate”. Comunicate noi Stiri
Ambasadorul Ucrainei, anunțul care schimbă totul în scandalul legat de Canalul Bâstroe 21 februarie 2023 „Ambasadorul Ucrainei a arătat că partea ucraineană nu desfășoară activități de dragare care au ca scop adâncirea căii de navigație, ci doar activități de natură operațională menite a asigura navigabilitatea până în portul Izmail, parametrii de navigație ai acestuia fiind cuprinși în comunicarea publică a Ministerului Comunităților, Teritoriilor și Dezvoltării… Citește mai mult
Stiri Criza politică din România: Mihai Fifor și apelul său la demisia lui Ilie Bolojan 13 iulie 2026 Mihai Fifor lansează apeluri puternice înainte de negocierile guvernamentale, subliniind criza politică și impactul asupra românilor. Citește mai mult
Au început lucrările de reabilitare a rețelei de termoficare din Capitală – De unde vin banii și ce termen de execuție au lucrările 20 iunie 2023 „Începem azi, în teren, marile lucrări de termofficare. Este contractul pe fonduri europene pentru reabilitarea a 210 km de rețea. Este o lucrare cu o valoare totală de 360 milioane de euro din care fonduri europene și contribuția statului – 260 milioane euro – restul fiind contribuția municipalității. Am încheiat… Citește mai mult