Vremea 10 octombrie – Început de săptămână cu vreme foarte frumoasă , 10 octombrie 2022 Astăzi vremea va fi în general frumoasă, iar în cea mai mare parte a ţării valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi izolat ploi slabe în zona montană. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în sudul Banatului, iar valorile termice vor fi mai scăzute faţă de ieri în regiunile sudice şi sud-estice, astfel că la nivelul întregii ţări vor fi maxime cuprinse între 15 şi 23 de grade. Dimineaţa pe arii restrânse e foarte probabil să avem parte de ceaţă.*** În București vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice vor fi ușor mai scăzute față de ieri. Cerul va fi variabil, vântul va sufla moderat, iar temperatura maximă, la amiaza, se va situa în jurul valorii de 20 de grade.*** La munte vor fi unele înnorări în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului, unde izolat vor fi ploi slabe. Vântul va sufla moderat, cu uşoare intensificări în masivele sud-vestice, iar temperaturile vor fi cuprinse între 10 grade la Semenic, 11 la Sinaia, 14 la Predeal, iar maxima de 16 grade se va înregistra la Stâna de Vale. Comunicate noi Stiri
Un tren cu 30 de călători a lovit o mașină. Tinerii din autoturism au murit. Traficul feroviar blocat FOTO 26 ianuarie 2024 Un tren în care se aflau 30 de călători a lovit, vineri după-amiază, o maşină, în comuna Dofteana, judeţul Bacău. Două persoane din autoturism au fost încarcerate, fiind scoase în stare de inconştienţă. Medicii nu au reuşit să le salveze. Read More
Dublă calamitate într-un paradis turistic – O țară a fost lovită de inundații catastrofale și de o explozie uriașă care a distrus un aeroport 7 decembrie 2023 În Seychelles, un paradis turistic, a fost decretată starea de urgenţă în urma unei explozii uriaşe care s-a produs în cursul nopţii într-o zonă industrială de pe insula principală, Mahé, concomitent cu inundaţii catastrofale, soldate deja cu trei morţi, relatează BBC. Vorbind la televiziunea naţională, preşedintele Ramkalawan a numit cele… Read More
Valul 5: cazurile COVID au crescut faţă de săptămâna trecută cu 50% 12 ianuarie 2022 Cazurile COVID au crescut faţă de săptămâna trecută cu 50%, spune Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului Ciucă. Datele i-au fost furnizate de ministrul Rafila. Autorităţile răspund întrebărilor legate de eventuale noi restricţii, pe măsură ce COVID se răspândeşte. Read More