Vremea 20 februarie – Temperaturile scad accelerat – Ce zonă a țării e vizată Webpress, 20 februarie 2022 Astazi, vremea se va răci accentuat în sud, sud-est şi în centru, însă în cea mai mare parte a ţării valorile termice se vor situa uşor peste mediile multianuale ale perioadei. Vor fi precipitaţii slabe, mai ales ploi, pe arii relativ extinse în Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei şi local în Banat şi Dobrogea, iar în Transilvania, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură şi izolat în restul masivelor montane va ninge slab. În celelalte regiuni cerul va fi temporar noros şi numai izolat vor fi posibile precipitaţii slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în zona montană înaltă, cu precădere în Carpaţii Orientali, unde rafalele vor depăşi 70…80 km/h, spulberând zăpada, dar temporar şi la intensitate mult mai redusă şi în nord-vest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade.*** Si in Bucuresti, vremea se va răci accentuat. Cerul va prezenta înnorări, iar mai ales în prima parte a zilei trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Maxima va fi de 7…9 grade.*** La munte, vremea se va răci faţă de ziua precedentă. Cerul va prezenta înnorări temporare. În prima parte a zilei va ninge în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, iar seara şi noaptea îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare pe creste, cu precădere în Carpaţii Orientali, unde rafalele vor depăşi 70…80 km/h, spulberând zăpada. Comunicate noi Stiri
Stiri Provocările Guvernului Niculescu: Mesajul lui Claudiu Manda și Implicațiile pentru România 21 octombrie 2026 Claudiu Manda, secretarul general al PSD, subliniază provocările cu care se confruntă noul guvern și necesitatea de decizii rapide pentru redresarea României. Citește mai mult
Decizia care ridică mari semne de întrebare. De ce s-a opus Rusia INTERZICERII amplasării de arme în spațiu? 25 aprilie 2024 Rusia s-a opus miercuri prin veto unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU, redactată de SUA, care cerea ţărilor să prevină o cursă a înarmării în spaţiul cosmic, o mişcare ce a determinat Statele Unite să se întrebe dacă Moscova ascunde ceva. Votul a avut loc după ce Washingtonul… Citește mai mult
Stiri Controversa Vârstei de Pensionare în Germania: Perspective și Implicații Sociale 21 mai 2026 Guvernul german dezminte speculațiile privind creșterea vârstei de pensionare la 70 de ani, dar discuțiile despre reformele sistemului de pensii continuă. Citește mai mult