Vremea 23 februarie – Temperaturi în scădere în majoritatea zonelor Webpress, 23 februarie 2022 Astăzi valorile termice vor fi în scădere faţă de ieri în regiunile vestice, nordice şi centrale. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 12 grade. Cerul va fi mai mult noros, iar temporar vor fi precipitaţii pe arii relativ extinse, în special în regiunile vestice, nord-vestice, sud-vestice şi centrale. Izolat se va forma polei, iar pe parcursul zilei vom avea unele intensificări ale vântului local în Oltenia şi Transilvania, cu viteze mai reduse şi pentru intervale mai scurte de timp. Pe suprafeţe mici, dimineaţa, se va forma ceaţă.*** În București vremea continuă să se răcească puțin față de ieri, astfel dimineața vom avea între 4 și 5 grade, iar la amiază vom avea în termometre in jur de 10 grade. Cerul va fi mai mult noros, seara va ploua slab, iar vântul va sufla slab până la moderat.*** La munte cerul va fi mai mult noros. Temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, pe arii relativ extinse, iar pe alocuri se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va sufla slab şi moderat, dar cu intensificări pe creste, în special pe Carpaţilor Meridionali, unde rafalele vor depăşi 90 km/h, ninsoarea fiind viscolită şi zăpada spulberată. Comunicate noi Stiri
Țara europeană care le interzice ruşilor să cumpere proprietăţi imobiliare. „Sprijină acţiunile militare ale ţării lor şi nu iau măsuri pentru a opri agresiunea” 4 aprilie 20234 aprilie 2023 O țară europeană a decis noi interdicții pentru ruși. Parlamentul Lituaniei a decis marţi, 4 aprilie, să le interzică cetăţenilor ruşi să cumpere proprietăţi imobiliare în ţara baltică, invocând riscuri pentru securitatea naţională. Interdicţia, care va fi în vigoare până în 2024, nu se va aplica ruşilor cărora li se… Citește mai mult
Cine oferă bani împrumut urgent? 19 ianuarie 2024 Băncile comerciale: pentru sume mari și rate avantajoase. Băncile comerciale sunt instituții financiare autorizate să ofere servicii de creditare persoanelor fizice și juridice. Dacă ai nevoie de o sumă mare de bani, de exemplu pentru a cumpăra o casă, o mașină sau pentru a investi într-o afacere, băncile comerciale pot… Citește mai mult
Grevă spontană la STB – Niciun autobuz, tramvai sau troleibuz nu circulă, joi dimineață – Capitala, paralizată 20 ianuarie 2022 “Ca urmare a protestului ilegal al unor salariați din cadrul STB SA la îndemnul reprezentanților Sindicatului Reprezentativ, călătorii din zona metropolitană se găsesc în imposibilitatea de a utiliza pe durata grevei titlurile de călătorie achiziționate, mai multe vehicule din parcul STB SA fiind blocate în depouri și autobaze. Menționăm faptul… Citește mai mult