Vremea 5 mai – Încă o zi cu ploi torențiale și descărcări electrice – Ce zone sunt cele mai afectate Webpress, 5 mai 2022 Astăzi vremea va fi caldă în vestul şi sud-vestul ţării, iar în rest apropiată de normalul termic al perioadei. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 26 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate în special după-amiaza şi seara, când vor fi averse şi descărcări electrice local în Transilvania şi doar cu totul izolat în restul zonelor. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar pe alocuri cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări de scurtă durată în timpul averselor în sud-estul teritoriului. Dimineaţa, pe suprafeţe mici, e foarte probabil să avem condiţii de ceaţă.*** Astăzi în București vremea va fi normală din punct de vedere termic şi în general frumoasă cu temperaturi între 7 și 10 grade dimineata si 22-23 de grade la amiaza. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.*** La munte cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în special după-amiaza şi seara, când vor fi averse şi descărcări electrice local în Carpaţii Occidentali şi Meridionali şi pe arii restrânse în Carpaţii Orientali. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar pe alocuri cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări de scurtă durată în timpul averselor. Comunicate noi Stiri
Stiri Polonia și NATO: O Lume în Schimbare la Summitul B9 de la București 13 mai 2026 Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a subliniat importanța unității NATO la Summitul B9 de la București, pledând pentru apărarea teritoriului european. Citește mai mult
Stiri Scandalul Zborurilor de Lux: O Privire Asupra Misiunii de Investigare a USR și Implicațiile Politice 7 octombrie 2026 Scandalul zborurilor de lux implică acuzații grave din partea USR la adresa PSD și AUR, generând o dezbatere intensă asupra transparenței și eticii în politica românească. Citește mai mult
Stiri Reluarea Emisiunilor de Știri ale Televiziunii Publice din Ungaria: Un Pas Spre Independență sau O Continuare a Controlului? 21 august 2026 După 44 de zile de suspendare, emisiunile de știri ale televiziunii publice din Ungaria s-au reluat, marcând începutul unei posibile reforme în mass-media. Noul guvern sub conducerea lui Péter Magyar promite restaurarea independenței mass-media, dar provocările rămân semnificative. Citește mai mult