Vremea în data de 12 decembrie se schimbă brusc în toată țara – Frig și temperaturi negative – Care sunt zonele vizate Webpress, 12 decembrie 2022 Astăzi vremea se va răci accentuat, devenind rece în regiunile vestice şi nord-vestice. Cerul va avea înnorări în vestul, centrul şi nordul ţării unde vor predomina ninsorile, iar în regiunile sudice şi sud-estice, mai ales spre seară, se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi doar trecător ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat cu ușoare intensificări, iar temperaturile maxime se vor încadra între -2 grade în Dealurile Crişanei şi 10 grade pe litoral.*** În București cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi se va înnora şi temporar va ploua slab. Vântul va sufla moderat, cu viteze de peste 30 km/h, iar temperatura maximă, la amiază, va fi de 7, cel mult 8 grade.*** La munte va fi înnorat pe tot parcusul zilei, iar noaptea e foarte probabil să avem parte de ninsori. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în special în zona înaltă, unde rafalele vor depăşi 70 km/h, spulberând sau viscolind ninsoarea. Valorile termice scad drastic față de zilele trecute și vor coborî sub pragul de 0 grade, astfel că vom avea -2 la Predeal, -3 la Sinaia, iar la Semenic se vor înregistra în termometre -7 grade. Comunicate noi Stiri
Stiri UEFA și FIFA: Tensiuni Crescendo în Lumea Fotbalului 29 iulie 2026 UEFA convoacă o reuniune de urgență pentru a discuta propunerile controversate ale FIFA privind vânzarea de participații la competiții. Tensiunile cresc între cele două organisme. Citește mai mult
Stiri Escaladarea tensiunilor în Marea Neagră: Atacul cu dronă asupra unei nave turcești și implicațiile acestuia 29 mai 2026 Atacul cu dronă asupra unei nave turcești în Marea Neagră aduce în prim-plan tensiunile dintre Rusia și Ucraina, dar și implicațiile pentru comerțul internațional. Citește mai mult
Dosar penal și amendă pentru un bărbat care avea în pivniță 200 de litri de vin 12 octombrie 2022 Autoritățile au constatat că acesta nu ar fi fost înregistrat ca mic producător de vin la Autoritatea Vamală Teritorială Alba și au decis să îl sancționeze. Vinul a fost descoperit cu ocazia derulării unor percheziții în anul 2020, iar amenda a fost aplicată după doi ani de la identificarea cantității… Citește mai mult