Zeci de tone de deşeuri din plastic, descoperite în două containere în Portul Constanţa. Din ce țară erau trimise Webpress, 8 ianuarie 2022 Potrivit unui comunicat de sâmbătă al Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră împreună cu inspectorii vamali şi comisari ai Gărzii de Mediu au verificat în data de 7 ianuarie, două containere încărcate cu deşeuri care urmau să intre în România. “Acestea erau importate din Marea Britanie de către o societate comercială de pe teritoriul României. În urma verificărilor suplimentare, a rezultat faptul că în containere se aflau încărcate 37.920 kilograme de deşeuri plastice, iar autorităţile au constatat faptul că anumite rubrici din anexele prezentate nu erau completate, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare, iar societatea importatoare avea autorizaţia de mediu expirată”, a transmis Garda de Coastă. Sursa citată menţionează că autorităţile de control au luat măsura interzicerii accesului pe teritoriul României a deşeurilor respective şi returnarea încărcăturii la societatea exportatoare din Marea Britanie. De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de import ilegal de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu şi introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură în scopul eliminării acestora. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Vremea 10 decembrie – Cum arată temperaturile și unde vom avea lapoviță și ploi 10 decembrie 2021 Astazi, regimul termic se va situa peste cel specific perioadei în majoritatea regiunilor, îndeosebi în sud-estul ţării; temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 16 grade, cu cele mai ridicate valori în Dobrogea. Cerul va avea înnorări şi temporar se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a… Citește mai mult
Politica Alianțe Fragile: PNL și Decizia de a Nu Colabora cu PSD în Contextul Moțiunii de Cenzură 2 mai 20262 mai 2026 PNL își reafirmă angajamentul de a nu mai colabora cu PSD în fața moțiunii de cenzură, generând controverse și provocări în peisajul politic românesc. Citește mai mult
Schimbări radicale ale vremii – prognoza pe două săptămâni. Zonele lovite de GERUL Bobotezei 4 ianuarie 2022 BANAT Până în data de 5 ianuarie, temperatura aerului va fi în creștere până la medii ale maximelor de 14 grade și ale minimelor de 6 grade, valori ce vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă din an. După această dată, vremea se va răci semnificativ, iar… Citește mai mult