Zi CRUCIALĂ pentru frații Tate! Ce AS au în mânecă și cum poate schimba acesta cursul procesului în care sunt cercetați Webpress, 10 ianuarie 2023 Astăzi, la Curtea de Apel București, va fi luată o decizie în dosarul fraților Tate, și asta deoarece se judecă contestația măsurii de arest preventiv. Ne putem aștepta, practic, la orice. Chiar și ca frații Tate să scoată „asul din mânecă”. Asta dacă ne uităm la ultimul mesaj postat de Andrew Tate pe rețelele de socializare, în care spune că „astăzi adevărul va ieși la iveală, iar minciunile vor fi șterse”. La CAB au ajuns și frații Tate împreună. Aceștia au salutat presa atunci când au coborât din duba cu care au fost transportați la instanță. Rămâne de văzut ce decizie va lua CAB. Cert este, însă, că frații Tate se așteaptă la o măsură mai blândă, precum este cea a arestului la domiciliu sau control judiciar. Cea mai mare lovitură pe care o pot primii, astăzi, frații milionari ar fi să fie prelungit arestul preventiv. Reamintim că frații Tate au ajuns în atenția autorităților române în primăvara anului trecut, după ce au apărut informații potrivit cărora în vila lor din Pipera erau sechestrate două tinere. După acest episod anchetatorii au intrat pe fir. S-au făcut percheziții la domiciliile celor doi, ei au fost săltați și în cele din urmă reținuți pentru 30 de zile. Comunicate noi Stiri
Haos pe AEROPORTUL din Iași: zbor ANULATE cu doar 10 minute înainte de decolare. Se pare că nu ar mai niciun pilot disponibil 27 septembrie 2022 Pasagerii zborului Iași-Luton au fost luați prin surprindere de o decizie de ultim moment. Zeci de persoane au rămas blocate în aeroportul Internațional din Iași din cauza faptului că zborul a fost anulat în ultimul moment. WizzAir și-a informat pasagerii cu doar zece minute înaintea zborului, iar cursa a fost… Citește mai mult
Șoc termic în România. Schimbări radicale ale vremii, în toată țara: diferențe de până la 20 de grade! 31 ianuarie 2024 ”Este posibil ca în prima săptămână din luna februarie, mai ales după data de 4 februarie, să consemnăm valori de temperaturi în creștere de la o zi la alta, asta însemnând o vreme mai caldă decât în mod obișnuit. De fapt, și actualizarea estimărilor pentru ultima lună de iarnă indică… Citește mai mult
A băut suc de morcovi în fiecare zi! Medicul, șocat când a venit la control 4 decembrie 2021 A trecut prin momente cumplite, operându-se în al treilea stadiu al bolii, însă aceasta nu era prima dată când Ann trecuse prin experiența cancerului. Și soțul său decedase din pricina unui cancer de plămâni, în ciuda tratamentelor de chimioterapie. Cameron nu a vrut să urmeze însă această cale și a… Citește mai mult