Zile de foc pe scena internațională, Europa face front comun. Planul liderilor europeni, ce vor să îi transmită lui Trump Webpress, 22 februarie 2025 Negocierile se vor purta la Kiev, chiar în prima zi a săptămânii. Luni urmează că liderii europeni să se întâlnească acolo la aniversarea de 3 ani de la invazia Rusiei în Ucraina pentru a discuta despre securitatea la nivel european, dar și despre încetarea războiului. Se poartă negocieri pentru pace. Se știe deja că liderii europeni pregătesc un pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de aproximativ 20 de miliarde de euro, potrivit presei străine. Urmează că luni să meargă acolo o parte dintre membrii fizic, o parte online. Ursula von der Leyen va participa la această întâlnire și președintele Ilie Bolojan se va conecta online pentru a discuta cu ldierii europeni. Tot luni, miniștri de externe din statele membre ale UE se vor reuni la Bruxelles, în timp ce președintele francez Macron și premierul britanic vor merge la Washington pentru a stă de vorba cu Trump. Tot în cursul săptămânii viitoare așteptăm să fie convocată o ședința CSAT, la insistențele oficialilor politici români. Surse din Administrația Prezidențială spun că se pregătește această ședința, nu se știe în ce zi, dar cu siguranță pe ordinea de zi vor fi discuții despre securitate. Comunicate noi Stiri
Marcel Ciolacu, sfaturi pentru TSD: „Învăţaţi din greşelile noastre, să ne criticați, nu fiți ca noi!” – Liniile roșii din PSD 9 aprilie 2022 „Cel mai important e să învăţaţi din greşelile noastre, încercăm să învăţăm şi noi din greşelile personale, dar eu insist să nu cumva să picaţi într-o capcană, să fiţi după chipul şi asemănarea noastră. Dumneavoastră trebuie să fiţi total diferiţi. Trebuie să ieşiţi din linia partidului, trebuie să ne criticaţi… Citește mai mult
Bobby Păunescu: „AUR este un partid pe care românii se pot baza. Prioritatea este creșterea nivelului de trai” 27 martie 2022 „Sunt deosebit de fericit că am fost invitat la discuții încă de la începuturile formațiunii. Îi felicit pentru congres pe George Simion. Sunt un susținător al AUR, nu membru. Este un partid care a arătat că are interes național: cetățenii României, dar și în context internațional, cu partenerii noștri strategici:… Citește mai mult
Stiri Furtunile devastatoare din România: Impactul catastrofal al vremii extreme asupra comunităților locale 23 iunie 2026 Furtunile recente din România au provocat inundații devastatoare, afectând comunități precum Craiova și Arad. Articolul analizează impactul acestor fenomene extreme și implicațiile pe termen lung. Citește mai mult