O scrisoare manuscris a lui Albert Eistein a fost scoasă la licitație! Cu ce sumă s-a vândut Webpress, 23 noiembrie 2021 Preţul de pornire al scrisorii ce datează din 1936 a fost cu puţin sub 10.000 de dolari, potrivit casei de licitaţii Kedem. În scrisoare, fizicianul de renume mondial (1879-1955) relatează, printre altele, despre antisemitismul din Statele Unite. „Reţine, acest [antisemitism] nu ia niciodată forma unui discurs brutal sau a unei acţiuni brutale, ci mai degrabă, are loc, cu atât mai intens, în subteran”, scrie Einstein, care, la acea vreme, preda la Universitatea Princeton din statul american New Jersey. „Este, ca să spun aşa, un inamic omniprezent, unul care este imposibil de văzut, [a cărui prezenţă] doar o percepi”. Albert Einstein s-a născut la Ulm, în Germania şi, fiind evreu, a trebuit să fugă în SUA pentru a scăpa de nazişti. În 1921 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Fizică. A predat la Universitatea Princeton până la moartea sa. Potrivit informaţiilor date publicităţii de casa de licitaţii, scrisoarea pune în lumină un aspect mai puţin cunoscut al vieţii sale în SUA. Amploarea antisemitismului în SUA la acea vreme a fost umbrită de Holocaust şi de milioanele de persoane care au pierit în Europa. Destinatarul scrisorii este pianistul evreu Bruno Eisner din Austria, care emigrase la rândul lui în SUA, şi căruia Einstein i-a dat sfaturi despre cum să îşi găsească un loc de muncă. Eisner a avut parte de succes în cariera de pianist-concertist şi de profesor de muzică. A murit la New York în 1978, la vârsta de 94 de ani. Comunicate noi
Avertismentul șefei FMI: „Riscurile pentru stabilitatea financiară globală au crescut” 26 martie 2023 Directorul general al FMI şi-a reiterat punctul de vedere că 2023 va fi un alt an provocator, în care creşterea economiei globale va încetini sub 3% din cauza cicatricilor cauzate de pandemie, războiului din Ucraina şi înăspririi politicilor monetare. Chiar şi cu o perspectivă mai bună pentru 2024, creşterea globală… Citește mai mult
FOTO Mașină de poliție, implicată într-un accident TERIBIL, în Capitală! Victimele sunt copii. Surse: Unul dintre ei ar fi DECEDAT 13 ianuarie 2022 Un accident extrem de grav s-a produs, astăzi, în jurul orei 13.40, pe strada Laminorului din București. Din primele informații, în accident a fost implicată o autospecială de la Secția 5 de Poliție și doi pietoni. Potrivit Realitatea PLUS, mașina de poliție nu ar fi avut pornite semnalele acustice, ci… Citește mai mult
Topul celor mai bune mâncăruri de post – Ce să mai mănânci în această perioadă 8 decembrie 2023 Iată câteva dintre cele mai bune mâncăruri de post din întreaga lume: Ghiveci de legume: Un clasic în bucătăria de post, ghiveciul de legume este o combinație colorată de legume, cum ar fi morcovi, cartofi, dovlecei, ardei și roșii, gătite la cuptor sau pe aragaz. Acest fel de mâncare este… Citește mai mult