DOLIU în lumea muzicală – A murit una dintre cele mai îndrăgite artiste Webpress, 4 octombrie 2022 Loretta Lynn, o fată de miner devenită una dintre cele mai mari vedete ale muzicii country din Statele Unite, a decedat marţi la vârsta de 90 de ani, a anunţat familia ei pe Twitter, potrivit Reuters. Lynn a murit în locuinţa sa din Hurricane Mills, Tennessee, a precizat familia într-o declaraţie. „Iubita noastră mamă, Loretta Lynn, s-a stins în pace în această dimineaţă de 4 octombrie, în somn, acasă, la iubita ei fermă din Hurricane Mills”, se arată în declaraţia familiei. În lumea dominată de bărbaţi a muzicii country din anii „60 şi „70, Lynn şi-a construit o reputaţie de feministă „dintr-o bucată”, suficient de îndrăzneaţă şi de talentată pentru a-şi scrie propriile cântece. Într-un interviu, Lynn a declarat că 14 dintre cântecele sale au fost interzise de posturile de radio. „Nu am fost prima femeie din muzica country”, a declarat ea revistei Esquire în 2007. „Am fost doar prima care m-am ridicat şi am spus ceea ce gândeam, despre ce era viaţa. Celorlalte le era frică să o facă”, a explicat ea. Potrivit site-ului său, Lynn a avut peste 50 de hituri în Top 10. Artista a câştigat trei premii Grammy – unul pentru piesa „After The Fire Is Gone” cu partenerul său de duet Conway Twitty şi două în 2004 pentru munca depusă la albumul „Van Lear Rose”, o colaborare cu rockerul Jack White de la White Stripes.Autobiografia din 1976 a lui Lynn, „Coal Miner”s Daughter”, a intrat pe lista bestseller-urilor de la New York Times, iar Sissy Spacek a câştigat un Oscar pentru interpretarea cântăreţei în filmul cu acelaşi nume bazat pe carte. În 2003, Lynn a primit un premiu Kennedy Center pentru contribuţia la cultura americană, iar în 2010, un premiu Grammy pentru întreaga carieră. Trei ani mai târziu, preşedintele Barack Obama i-a înmânat Medalia Prezidenţială a Libertăţii. Vedeta a suferit un accident vascular cerebral în mai 2017, la puţin peste două săptămâni după ce îşi sărbătorise cea de-a 85-a aniversare şi o fractură de şold în ianuarie 2018. În 2021, cu o lună înainte de a împlini 89 de ani, a lansat albumul „Still Woman Enough”, care include reînregistrări şi piese noi. Comunicate noi Stiri
Profitul net al Romgaz a înregistrat creșteri mari. Veniturile scad cu 11% 28 februarie 2025 ”Profitul net consolidat de 3,219 miliarde lei, a fost mai mare cu 14,48%, respectiv cu 407,32 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului anterior, o influenţă pozitivă semnificativă având-o eliminarea începând cu anul 2024 a contribuţiei de solidaritate (în trimestrul IV 2023, aceasta a fost în valoare de 1,687… Citește mai mult
O femeie a murit după ce a băut patru sticle cu apă în 20 de minute – detaliul care i-a șocat pe medici 4 august 2023 Ashley Summers se afla în Lake Freeman împreună cu soțul și cele două fiice ale sale în weekendul de 4 iulie, când a început să i se facă foarte sete, cel mai probabil din cauza căldurii. „Cineva a spus că a băut patru sticle cu apă în 20 de minute”,… Citește mai mult
CCIR susține proiectul european de înfrățire cu camerele de comerț regionale ucrainene 8 aprilie 2022 „Aproximativ 30% dintre companiile ucrainene au fost afectate de acest război neprovocat. Estimăm o scădere a PIB-ul Ucrainei cu 50% din cauza pagubelor majore ale războiului. Un procent de 65% din exporturile Ucrainei se realizau prin porturile din Odesa și Mariupol, iar din cauza asalturilor rusești aceste porturi nu mai… Citește mai mult