Crimă îngrozitoare în Baia Mare: Bărbat găsit mort în propria locuință. Avea trei cuțite înfipte în corp Webpress, 9 februarie 2024 Pentru că nu l-au mai văzut de câteva zile, vecinii au decis să alerteze poliția. Un echipaj s-a prezentat de urgență la fața locului, unde au avut parte de un șoc. Bărbatul era mort, iar în corp avea înfipte 3 cuțite, în zona gâtului și abdomenului. Trupul a fost transportat la morgă pentru necropsie. Oamenii legii au precizat că nu există semne care să indice că ușa de la intrare ar fi fost forțată. Anchetatorii efectuează acum cercetări pentru a stabilit exact ce s-a întâmplat. „În data de 6 februarie, la ora 15.15, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, despre faptul că, într-un apartament situat pe strada Victoriei din municipiu, se află o persoană decedată. Trupul neînsuflețit a fost identificat ca fiind al unui bărbat de 61 de ani, din Baia Mare. Acesta a fost transportat la morga Spitalului Județean Baia Mare în vederea efectuării necropsiei. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, arată reprezentanții IPJ Maramureș. Comunicate noi Stiri
Preşedintele Renault, încrezător că producătorul auto francez va ajunge la un acord cu Nissan 29 noiembrie 2022 Preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, s-a declarat „încrezător” în găsirea unei soluții pentru continuarea alianței cu Nissan. Discuţiile în desfăşurare dintre Renault şi Nissan privind alianţa lor ar putea se se finalizeze prin cea mai mare restructurare a alianţei de după 2018, când a fost arestat fostul director general al alianţei… Citește mai mult
Război Gaza. Încă un român ostatic a MURIT în conflictul din Fâșia Gaza. Reacția MAE 2 decembrie 2023 Autorităţile israeliene au informat cu privire la decesul unei persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, ostatic în Fâşia Gaza, anunţă sâmbătă dimineaţă MAE. „Transmit condoleanțe familiei îndoliate. În prezent mai sunt 3 persoane cu cetășenie dublă, română și israeliană, care sunt ținuți prizonieri acolo, iar Ministerul Român de Externe… Citește mai mult
Culisele Statului Paralel | Acuzații: Accesul serviciilor la datele românilor. Controverse uriașe în jurul „Cloud-ului guvernamental” 13 aprilie 2022 Guvernul face ultimele pregătiri pentru implementarea cloud-ului guvernamental, o platformă prin care instituțile publice vor fi legate într-o singură rețea cu o singură bază de date.SRI dă asigurări că nu va avea acces la datele stocate în viitorul cloud. Va putea monitoriza, însă, traficul de internet al angajaților după date… Citește mai mult