Jurnalistul Alex Nedea, după conferința Curții de Apel: „Curajul doamnei Moroșanu trebuie să contamineze întregul organism. Doar așa moare virusul” Webpress, 11 decembrie 202512 decembrie 2025 Jurnalistul Recorder Alex Nedea reacționează joi, 11 decembrie, după conferința „extraordinară” a Curții de Apel București, și spune că în locul demontării punctuale a multitudinii de probleme semnalate în investigația Recorder, șefa Curții de Apel și-a ocupat aproape întreg discursul împotriva magistraților care au avut curajul să vorbească în documentar. Nedea afirmă că există speranță, în urma intervenției judecătoarei Raluca Moroșanu care a avut curajul să își contrazică șefii în fața presei și a întregii țări. „Poporul să nu îi lase!” „Justiție, nu corupție – dar nu cu toți. Tocmai am avut dovada, live, că suntem în stalinism, oameni buni. De fapt o parte din magistrații care conduc justiția sunt în stalinism și ne trag pe toți acolo! Sper ca cei mulți să nu îi lase. Poporul să nu îi lase”, a scris joi, 11 decembrie, Alex Nedea pe Facebook. „Scopul era doar înfierarea stalinistă a magistraților” „M-am uitat la conferința „extraordinară” a Curții de Apel București care ar fi trebuit să răspundă la situația amplă prezentată de documentarul Recorder „Justiție capturată”. În locul demontării punctuale a multitudinii de probleme semnalate în investigație, șefa Curții de Apel și-a ocupat aproape întreg discursul împotriva magistraților care au avut curajul să vorbească în documentar. Apoi, când a fost întrebată punctual despre situațiile din documentar, doamna judecător a răspuns că „nu e documentată”. Deci scopul era doar înfierarea stalinistă a magistraților care au vorbit cu colegii Andreea Pocotila și Mihai Voinea”, adaugă jurnalistul Recorder. „Curaj oameni buni, curaj” „Dar există și o speranță: conferința, care trebuia să demonteze investigația Recorder, a început halucinant cu un judecător care a dat dreptate colegului său Laurențiu Beșu, cel care a rupt tăcerea în documentarul Recorder. E vorba de judecătoarea Raluca Moroșanu care a avut curajul să își contrazică șefii în fața presei și a întregii țări: „Tot ceea ce a spus Laurențiu Beșu în documentar e adevărat”. Presa poate doar să semnaleze o problemă din justiție. Dar problema nu se poate rezolva nici fără ca toate Ralucile Moroșanu din sistem să facă un pas în față. Curajul doamnei Moroșanu trebuie să contamineze întregul organism. Doar așa moare virusul. Asta ne trebuie: curaj. Curaj oameni buni, curaj”, mai spune Alex Nedea. Administratie publica Institutii publice Politica
A murit de cancer şi, după doi ani, a urmat șocul: familia a primit o scrisoare de la ea – mesaj tulburător 25 decembrie 2021 Brenda Schmitz a murit de cancer ovarian şi a lăsat în urmă o scrisoare, rugând un prieten să o expedieze doar când soţul ei îşi va găsi o nouă parteneră de viaţă. Scrisoarea a fost expediată către un post de radio din Des Moines, Iowa, care are o emisiune specială… Citește mai mult
Motivul incredibil pentru care o șoferiță cu BMW a blocat zeci de minute linia de tramvai. Explicația uluitoare pe care a dat-o polițiștilor 28 decembrie 202228 decembrie 2022 O șoferiță a blocat zeci de minute circulația tramvaielor din Braila miercuri, 28 decembrie. Femeia, grăbită să ajungă la salonul de infrumusețare, unde avea programare, a blocat circulația tramvaielor pe strada Octav Doicescu. Femeia le-a explicat polițiștilor locali că “nu și-a dat seama cum a poziționat autoturismul”. Dispeceratul transportului în… Citește mai mult
Un ofițer de poliție de doar 22 de ani, fiul unei cunoscute avocate românce, împușcat în SUA. Tânărul se afla în timpul serviciului 15 decembrie 2021 Din primele informații, Tyler Moldovan, ofițer de poliție în Phoenix, SUA, a fost împușcat de mai multe ori în timp ce percheziționa un complex de apartamente, relatează Știri Diaspora. În prezent, ofițerul de poliție, în vârstă de 22 de ani, este în stare critică, iar suspectul a fost luat în… Citește mai mult