Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

Care sunt salariile românilor plecați în Occident. Munca „de jos”, de trei ori mai bine plătită în Vest decât lucrătorii cu salariul mediu în România

Webpress, 26 martie 202627 martie 2026

Milioane de români au reușit în ultimele decenii să-și construiască un nivel de trai satisfăcător, în Occident. Mulți dintre aceștia nu-și mai văd viitorul în țara de origine, care anual, se afirmă prin constatări nefericite: cea mai mare inflație din UE, taxe și impozite tot mai mari și salarii mici.

După ’89, o mulțime de români au plecat în Vest, în speranța construirii unui trai mai bun. Exodul masiv a izbucnit după 2007, anul aderării României în Uniunea Europeană. Treptat, țara noastră și-a construit reputația unui stat care livrează masiv migranți către Vest, forță de muncă serioasă și bine instruită și care, din punct de vedere cultural, se poate integra ușor.

Exilul românilor în Vest continuă și în ziua de azi. Mulți dintre cetățeni au încetat să mai spere la o schimbare în țara de origine și au hotărât să acționeze. Numai în Germania, Italia, Spania și Marea Britanie ar fi câte 1 milion de cetățeni români.

Salariile în Germania, Olanda și Franța pentru muncile fizice

În statele vestice, pentru muncile fizice, frecvent numite „de jos”, cele mai mici salarii sunt chiar de trei-patru ori mai mari decât salariile medii din România. Astfel, în ultimele două decenii, meseriașii precum instalatorii, vopsitorii, dar și bonele, ospătarii și culegătorii au plecat la foc automat în Vest. Ziare.com a realizat o scurtă analiză a salariilor din țări precum Germania, Olanda și Franța, unde există o mulțime de locuri de muncă vacante.

Astfel, potrivit unei platforme private de recrutare, Silverhand:

În Germania, un instalator termic poate încasa lunar 2.500 de euro net. Un tinichigiu auto, în Reinbek, aproape de Hamburg, este plătit cu 2.800 de euro net. Un operator freză CNC în Odelzhausen (aproape de Augsburg și Munchen) primește 2.500 de euro net pe lună, iar potrivit unui alt anunț, un operator freză CNC în Mossingen (aproape de Stuttgart) încasează 3.200 de euro. Un sudor MIG/MAG primește în Penzberg, sudul Germaniei, 2.400 de euro. Un instalator de sanitare și termice este răsplătit în Munchen cu 2.600 de euro net, un lăcătuș montator „cu abilități de sudură” încasează în jur de 2.400 de euro, în Bad Camberg, aproape de Frankfurt. Un sudor MAG are un salariu de 3.000 de euro în Neukirchen, în vest, aproape de granița cu Franța. Un șofer de autobuz poate primi 2.600 de euro net în Heringsdorf, în nord, la Marea Baltică, respectiv la frontiera cu Polonia. Pentru un post zugrav în Germania, care ar urma să-și desfășoare activitatea în diverse locații, salariul net este de 3.300 de euro pe lună, potrivit platformei de recrutare. Important de precizat, pentru fiecare dintre locurile de muncă menționate este asigurată cazarea, de angajator.

În Olanda, un șofer de distribuție încasează 20,24 de euro brut pe oră, adică 3.238 de euro brut pe lună. Olandezii pun accent pe motivarea angajaților. Orele suplimentare sunt plătite cu un spor de 130%, sâmbăta 150% și duminica 200%. Salariul net este de 2.350-2.500 de euro cu anumite beneficii oferite de stat, de exemplu prevederea potrivit căreia 30% din brut nu se impozitează pentru muncitorii expați. Tot în Olanda, un mecanic auto încasează între 650 și 680 de euro pe săptămână. Se poate ajunge la un salariu net lunar de 2.720 de euro. Cazarea este asigurată și plătită de angajator, plus mașina de serviciu și cardul de carburant. Un montator de fațade de cărămidă poate primi între 600 și 700 de euro net pe săptămână, adică până la 2.800 de euro net pe lună, cu cazare gratuită, asigurată de angajator. Salariul minim în „Țara Lalelelor” este de aproximativ 2.200 de euro. În general, angajatorii din Olanda solicită aplicanților să cunoască limba engleză la nivel conversațional.

În Franța, un zugrav primește între 13,5 și 15 euro pe oră, adică până la 2.400 de euro lunar, cu cazare asigurată de firmă. În vest, în regiunea Bretania, salariul unui izolator de fațade poate ajunge până la 2.400-2.500 de euro, tot cu cazare asigurată și plătită de angajator.

Pentru profesiile de birou, ce necesită expertiză îndelungată, experiență, în domenii precum IT, arhitectură, consultanță financiară, marketing, resurse umane, salariile ajung să fie cu aproximativ 25-50% față de salariile oferite angajaților ce prestează munci fizice, potrivit HR România și Glassdoor. În state precum Danemarca, diferența salarială dintre muncă intelectuală și muncă fizică este mai mică.

Potrivit portalului oficial al Uniunii Europene, EURES, cele mai multe locuri de muncă disponibile sunt în: Franța peste 694.000), Olanda (peste 259.000), Belgia (peste 236.000), Austria (peste 62.000), Suedia (peste 53.000), Spania (peste 25.000), Elveția (peste 23.000), Cehia (peste 21.000). Posturile vacante vizează în special domenii precum construcții, transporturi și ospitalitate.

Cifrele sărăciei din România anului 2026

În România, salariul minim net la nivel național este de 500 de euro, iar cel mediu, de aproximativ 1.100 de euro, potrivit datelor oficiale. Sărăcia face ca tot mai mulți dintre români să plece de acasă, chiar definitiv, avertizează sociologul Bogdan Ficeac.

„Din păcate, se constată o scădere tot mai accentuată a persoanelor venite, pentru că mulți obosesc în această speranță de mai bine, motiv pentru care își aduc familiile acolo, în Vest, își stabilesc domiciliul acolo. Chiar dacă viața e destul de dificilă acolo, măcar e o viață care are un viitor”, a explicat analistul.

Finante / Contabilitate Monden / Lifestyle Stiri

Navigare în articole

Știrea precedentă
Următoarea știre

Articole similare

Casa Albă invită China să condamne invazia Rusiei în Ucraina

27 februarie 2022

China a pus în aplicare unele sancţiuni impuse de SUA şi aliaţii lor împotriva Rusiei în urma invaziei şi s-a pronunţat în favoarea suveranităţii ucrainene săptămâna trecută, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, într-un interviu pentru MSNBC. Cu toate acestea, purtătoarea de cuvânt citată a spus…

Citește mai mult

Bătaie de joc după inaugurarea noului aeroport din Brașov. Curse decalate, pasageri rămași la sol, personal insuficient

16 iunie 2023

Întreg Brașovul a sărbătorit inaugurarea Aeroportului Internațional Brașov Ghimbir. Cea mai așteptată investiție de către brașoveni a prins viață, iar primul zbor a aterizat, venind de la București. Evenimentul a avut loc fix în ziua în care președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, a preluat fotoliul de ministrul al Dezvoltării. De altfel, invitat…

Citește mai mult
Stiri

Controversă internațională: Itamar Ben Gvir și umilințele activiștilor flotilei pentru Gaza

21 mai 2026

Ministrul israelian Itamar Ben Gvir stârnește indignare internațională după umilirea activiștilor flotilei pentru Gaza, provocând reacții dure din partea mai multor state.

Citește mai mult

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri de ultimă oră

Imagistică la MedLife
Imagistică la MedLife

Categorii știri

  • Administratie publica (803)
  • Afaceri / Comert (368)
  • Arhitectura / Design (89)
  • Arta / Divertisment (339)
  • Auto / Moto (1.434)
  • Banci / Asigurari (124)
  • Comunicate noi (27.027)
  • Comunicate top (18)
  • Educatie / Cultura (373)
  • Finante / Contabilitate (414)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (266)
  • Institutii publice (2.369)
  • Internet (186)
  • IT / Comunicatii (170)
  • Logistica / Transport (1.408)
  • Magazine online (60)
  • Media / Publicitate (41)
  • Monden / Lifestyle (2.300)
  • Politica (3.885)
  • Resurse umane (148)
  • Sanatate (425)
  • Sport (318)
  • Stiinta / Cercetare (559)
  • Stiri (44.692)
  • Turism (68)

Personalități

  • Nicușor Dan (1298)
  • Ilie Bolojan (1084)
  • Sorin Grindeanu (614)
  • Marcel Ciolacu (608)
  • Klaus Iohannis (593)
  • Nicolae Ciucă (592)
  • George Simion (389)
  • Călin Georgescu (347)
  • Eugen Tomac (226)
  • Kelemen Hunor (218)
  • Traian Băsescu (188)
  • Dominic Fritz (172)
  • Gabriela Firea (147)
  • Rareș Bogdan (136)
  • Florin Cîțu (135)
  • Victor Ponta (128)
  • Ludovic Orban (116)
  • Cătălin Predoiu (108)
  • Diana Șoșoacă (97)
  • Sebastian Burduja (72)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Implant dentar Bucuresti
  • Ortodont Cluj

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2026 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ www.comunicate.info