Anna Lesko, rețetă de post simplă și delicioasă: rulada de legume care cucerește internetul VIDEO Webpress, 2 aprilie 20262 aprilie 2026 Anna Lesko reușește să rămână în atenția publicului nu doar prin cariera muzicală, ci și prin interesul său tot mai vizibil pentru gastronomie. Artista este foarte activă pe YouTube, unde le arată urmăritorilor rețete simple și practice, ușor de pregătit acasă. De această dată, ea a venit cu o idee potrivită pentru perioadele de post: o ruladă consistentă din legume, ideală pentru mesele zilnice în care se evită produsele de origine animală. Preparatul combină ingrediente precum ciuperci, ceapă, ardei kapia, roșii și verdeață din belșug, rezultând o mâncare gustoasă și ușor de făcut. Ingrediente pentru aluat: 500 g făină 2 linguri și jumătate de ulei aproximativ 250 ml apă călduță Ingrediente pentru umplutură: 1 kg ciuperci champignon 8 cepe 7 ardei kapia 400 g roșii cherry 4 legături de pătrunjel 4 legături de mărar sare și piper, după gust Prepararea începe cu legumele, care sunt spălate, tocate și puse la gătit la foc mic, pentru a deveni fragede și a-și îmbina aromele. „Ceapa, ardei capia, ciuperci. O să adăugăm și roșioare. Punem sare, punem și piper și o să o lăsăm la foc mic. Verdeața o vom adăuga puțin mai încolo”, a explicat ea. În același timp, artista se ocupă de aluat. Făina este mai întâi cernută, apoi se adaugă uleiul și apa călduță, iar totul se frământă până când se obține o compoziție elastică. „Cernem făină. Sare, două linguri și jumătate de ulei, apă călduță, 200-250 de ml. Începem să frământăm. O să-l lăsăm să se odihnească. Îl acoperim să se odihnească”, a continuat Anna Lesko. După ce umplutura este gata și aluatul a avut timp să se ”odihnească”, acesta se împarte în bucăți mai mici și se întinde în foi subțiri. Fiecare foaie este umplută cu amestecul de legume, apoi rulată cu grijă. Ruladele sunt așezate într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, unse ușor cu ulei și presărate cu semințe. Se coc în cuptorul preîncălzit la aproximativ 180 de grade, timp de circa 40 de minute, până când capătă o crustă aurie. La final, rezultă un preparat gustos și sățios, potrivit atât pentru zilele de post, cât și pentru cei care preferă mâncărurile pe bază de legume. Monden / Lifestyle
Testul partenerului perfect. Vezi cât de pasional este în funcție de cum te ține de mână 30 iunie 20231 iulie 2023 Testul partenerului se bazează pe faptul că micile gesturi, cum ar fi ținerea de mână, pot trăda nivelul de pasiune pe care persoana respectivă este dispusă să îl investească în relație. Privește imaginea de mai jos și verifică descifrarea testului A. • Este o persoană pasională • Este iubitor și… Citește mai mult
INS: Câştigul salarial mediu net a crescut cu 5 lei în luna octombrie 13 decembrie 202213 decembrie 2022 Câştigul salarial mediu net a fost de 4008 lei în luna octombrie a acestui an, în uşoară creştere, cu 5 lei (+0,1%) faţă de luna septembrie 2022, iar cele mai mari valori au fost înregistrate în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei – 9427 lei, potrivit datelor Institutului Naţional de… Citește mai mult
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament cu 3 camere de la A la Z: „Îți cumperi teren și ridici casă la roșu, la ce prețuri au meseriașii” 5 decembrie 20225 decembrie 2022 Românii care cumpără apartamente vechi au nevoie de sume mari pe care să le investească ulterior în renovare. Prețurile materialelor de construcție au crescut, la fel și costurile cu mâna de lucru. În lipsa unor informații exacte, cei care au nevoie să înceapă astfel de lucrări încearcă să estimeze de… Citește mai mult