Polarizarea accentuată a societății românești crește, în timp ce motivul esențial al aderării la UE – bunăstarea cetățenilor – a fost și este ignorat de coalițiile de guvernare

Au trecut trei luni din 2026, când, în sfârșit, bugetul de stat a fost votat, promulgat de președinte, iar venirea primăverii ar fi fost prilej de bucurie și relaxare, dacă nu ar fi fost declanșat conflictul din Orientul Mijlociu, iar demnitarii responsabili de starea națiunii și-ar fi făcut datoria.

Promisiunile d-lui premier Bolojan că o să facă și reforma statului, care s-a dilatat peste măsură, cum susțin economiștii macro din mediul academic, au rămas în stadiul de dorință. Declarațiile și topica frazelor d-lui Bolojan, mie, cel puțin, mi-au creat impresia că dorește să ocolească orice decizie care să afecteze sistemul bugetar (dacă nu chiar să-l favorizeze prin inacțiune), moștenit de la predecesorii domniei sale. Cât despre reformele pe care le anunța anul trecut… mai căutăm.

După o lună de la începerea crizei carburanților din strâmtoarea Hormuz, după ce analizele și amânările nu au mai contenit, la 1 aprilie, zi șugubeață în calendarul popular național – ziua păcălelilor –, ne pricopsim cu o scădere de 3 bani la benzină și de 40 de bani la motorină.

Oficiul Concurenței, cum ne-a obișnuit, nu a găsit nimic suspicios în creșterea prețului la pompă, deși mulți demnitari și experți în energie au recunoscut că stocurile și sursele de aprovizionare nu au nicio legătură cu zona de conflict, dar că piața globală a intrat în panică și, atunci, și firmele noastre, solidare cu cei din piața mondială, cum altfel, au urmat cursul de panică generat de măsurile luate de Iran la trecerea prin strâmtoarea Hormuz. Nu este nici speculă, nici manipularea pieței caracteristică, este „piață liberă”, cum ne spunea dl. Florin Câțu, fost prim-ministru. Noi plătim, și alții fac miliarde profit. Ar trebui, poate, să înțelegem că chestia cu norocul devine politică de stat.

Dl. Bogdan Ivan, după părerea mea, ne-a arătat, cât a putut sau cât a fost lăsat, limitele și variantele pentru reducerea prețurilor la pompă. Se pare că decidenții politici nu au luat în seamă ce propuneri a făcut dl. ministru, iar rezultatul este departe de a mulțumi pe cineva dintre consumatori. Păcat, dl. Ivan avea șanse mari, cu problemele pe care le-a avut cu gazele, cu energia electrică și, acum, cu carburanții, să devină un formator de opinie și un decident important, om de stat, dacă avea suficiente cunoștințe practice de management și marketing. Nu le-a avut, iar noi nu am avut… noroc. Asta este.

Așa cum nu s-au găsit la furnizorii de energie electrică nicio neregulă în formarea prețului de vânzare, așa s-a extrapolat și la furnizorii de carburanți situația. Ce dacă s-au dereglat echilibre macroeconomice, iar consumatorii nu au primit compensări la venituri, așa cum au făcut guvernanții din vestul Europei. Deficitul anilor trecuți parcă a luat mințile la toți.

Ce să mai spunem despre respectarea legii, când de doi ani indexarea pensiilor este prorogată, fără ca nimeni să plătească pentru calvarul în care sunt târâți, fără voie, milioane de pensionari. Sunt tare curios dacă inițiativa Facias de acționare în justiție a Guvernului României va avea rezultate. Ipocrizia politicienilor este fără margini. După ce, prin 2016, au introdus acel coeficient de corecție la pensii de 40%, dar numai pentru unii, în 2024 au încercat corectarea inechității flagrante, dar le-a reușit mai puțin. Iar Ministerul Muncii ne comunică cât de bine o să o ducem din 2027, când or să dea seniorilor și indexarea, și tăierea CASS pentru pensiile peste 3000 lei. Atâta pot.

În epoca inteligenței artificiale, când sistemele informatice sunt la îndemâna oricui dorește să se pregătească, noi pătimim pe toate planurile legate de activitatea guvernamentală. Când este vorba de taxe și impozite, abia acum începe să se înfiripe un sistem centralizat care să adune toate informațiile într-un sistem informatic, ce deja necesită îmbunătățiri, astfel încât datoriile și obligațiile la bugetul statului să nu mai fie o nouă problemă de rezolvat empiric. Informatizarea fiscală, din câte îmi aduc eu aminte, a început prin 2016. Iar până acum, neîncasările ANAF au fost justificările guvernanților pentru diversele compensări ale veniturilor salariaților sau seniorilor neacordate, cei care nu-și făceau datoria nefiind cu nimic deranjați și cu salariile întregi.

A fost destul de stranie știrea de la ANAF că, după ce s-a creat sistemul de licitație online pentru bunurile confiscate, câteva sute dintre ele au dispărut. Dl. Nazare, care a tot stat deoparte de tot tumultul piețelor, ba a energiei, ba a carburanților, ba a colectărilor bugetare, nu dorește să ne comunice decât ce îl interesează pe domnia sa: că deficitul este mare, că nu mai putem să ne împrumutăm de la bancheri, dar să pună umărul să pornească economia, să stimuleze creditarea pe zona industrială, să ceară imperios Ministerului Mediului să elibereze autorizațiile de mediu pentru centralele electrice aproape finalizate, nu. Nu are timp. Iar dl. Bolojan, șeful său, nu prea văd că ar avea vreo influență asupra deciziilor sale. Păcat că și mitul ardeleanului hotărât și serios se duce pe apa sâmbetei.

Deci, ce mai, un guvern adevărat, care își vede de treabă. Răi sunt cei care vor să îl dea jos, să destabilizeze țara, acum, în timp de război, cum zic unii. Eu cred că, atât timp cât niciuna dintre părți nu a declarat război celeilalte, război nu există, doar un conflict, care poate destabiliza piețele sau poate fi rezolvat diplomatic, dacă există căi de înțelegere.

Nu știu nici acum, după votarea bugetului de stat, dacă în obiectivele guvernului condus de dl Ilie Bolojan stau și ținte privind bunăstarea cetățenilor, creșterea nivelului de trai, tot mai departe de media UE, ai cărei membri suntem de jure, că de facto… puțin mai încolo, ce vă grăbiți așa?

Între timp, după măsurile de „reformă” luate de guvernul Bolojan, văd că s-a restabilit procentul de emigrare de acum 12-15 ani, văd că cei care s-au întors în ultimii ani acasă își fac bagajele să o ia din loc, din nou. De ce? Simplu. Care program de guvernare, care refacere a sectorului industrial al economiei, ce stimulente create pentru investițiile majore, acum, când este nevoie de baterii de stocare a energiei, când sunt atâtea găuri în producțiile industriale interne, pe toate planurile? Iar dacă mai punem în balanță și la ce cost producem energie electrică, față de restul Europei… putem stinge lumina.

De ce asta? Pentru că niște băieți deștepți au jucat piața energiei cum au dorit, au plimbat aceeași cantitate de energie prin mai multe firme, la final rezultând un preț care, normal, a depășit ce conveniseră inițial cu dl V. Popescu, ministrul energiei la acea vreme. Nu cred că era așa de inteligent domnia sa încât să pună de 4 ori valoarea kilowattului, sperând că nu o să-l depășească traderii. Prea este de Gâgă. Sigur au avut o înțelegere. Cine a trădat, nu o să știm niciodată.

Iar Oficiul Concurenței este bine mersi. Au investigat vreo 2 ani, au dat câteva amenzi de zeci de mii de lei. Și noi am rămas cu paguba, cu prețul mare și cu salariile și pensiile necorelate cu noile modificări. Curat vase comunicante, care să fie în echilibru, curat economie de piață. Te-am prins… asta este, nu ai avut noroc! Asta este, se pare, deviza actualului guvern.

Iar pe partea cealaltă, a controlului piețelor reglementate, zic unii, eu nu cred, Consiliul Concurenței nu s-a întâmplat, în toată istoria lui, să sancționeze – măcar sever, dacă nu foarte – practici anticoncurențiale sau speculă.

„Cred că sunt singurul din România care vorbește despre asta. România este pe locul 1 din Europa la un tip de sărăcie. Este vorba despre sărăcia în muncă, oameni care, deși muncesc, tot trăiesc în sărăcie sau în risc de sărăcie. Este un indicator pe care îl calculează Eurostat, inclusiv pentru România. Din păcate, noi suntem pe locul 1 de 15 ani de zile. Nimeni nu ne-a bătut, din acest punct de vedere. Studiul este făcut la nivelul întregii populații”, citat al d-lui Claudiu Năsui, membru marcant al unui partid progresist, dar care, la capitolul competență a demnitarilor săi din executiv, mai are încă de recuperat. Mult.

S-a dus epoca în care demnitarii coaliției de guvernare ne informau că am depășit Polonia, Ungaria, Slovacia. Situația reală din economie este atât de străvezie, încât orice calcule statistice deformate, chinuite, după cum vrea declarantul, nu mai pot ține capul de afiș al știrilor, decât dacă nu vrea cineva să se facă de râs total.

Nu se întrevede o speranță de redresare a situației, generată de tăierile de-a valma provocate de guvernul Bolojan. Nu există în prezent o inițiativă guvernamentală iterativă prin care să readucem bunăstarea în bugetele contribuabililor români. Ce a rămas este numai speranța că sectorul privat, iarăși el, va reuși să se redreseze, cum, numai el știe, să ajute economia să repornească. Încotro? Greu de spus, cu atâtea biruri împovărătoare, cu energie scumpă ca naiba, cu carburanți la nivelul celor mai dezvoltate țări membre UE. Și premianți la sărăcia prin muncă. De ce muncești, de-aia nu ai cu ce să-ți duci traiul.

Polarizarea societății românești este mai gravă ca niciodată, fără ca cei votați și aleși de populație să conducă țara să se mai gândească și la nivelul de trai, distrus grav de măsuri haotice, inadecvate scoaterii țării din deficitul structural, generat, culmea, de aceiași guvernanți.

Este timpul ca pro-europenii din coaliția de guvernare să devină europeni, așa cum am fost din 2007 (noi nu tindem către UE, suntem chiar membri de jure), și să fie preocupați numai de un singur țel: bunăstarea națiunii. Fără asta, supraviețuirea nu este posibilă. Țară bogată – păcat că este populată, zic unii. Nu, eu cred că, dacă țintele dezvoltării sunt stabilite, strict corelate cu creșteri financiare, ne putem redresa. Însă nu cu „reformele” de până acum. Nimeni nu este de neînlocuit. Cât mai avem cetățeni apți de muncă. După ce vor pleca și cei rămași încă…