Rusia anunță noi atacuri în Ucraina – Ce ținte importante au fost luate în vizor de armata lui Putin: Începe demilitarizarea Webpress, 6 martie 2022 Ministerul rus al Apărării a avertizat angajaţii companiilor ucrainene din domeniul apărării cu privire la viitoare atacuri care vor fi efectuate cu arme de înaltă precizie, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Igor Konaşenkov. Forţele armate ruse vor lansa atacuri împotriva întreprinderilor din industria de apărare ”în cadrul îndeplinirii obiectivelor” a ceea ce partea rusă numeşte ”demilitarizarea Ucrainei”, au anunţat duminică agenţiile de presă ruseşti. Avertismentul Ministerului rus al Apărării vine înaintea unor atacuri planificate asupra acestor instalaţii, pentru a evita punerea în pericol a vieţii angajaţilor companiilor. De asemenea, Konaşenkov a mai spus că forţele armate ruse au descoperit dovezi ale unei „eliminări de urgenţă” a unor urme care indică un program militar-biologic dezvoltat în Ucraina. Astfel, angajaţii laboratoarelor biologice ar fi raportat distrugerea de urgenţă, în prima zi a invaziei ruse, la 24 februarie, a unor agenţi patogeni deosebit de periculoşi, cum ar fi ciuma, antraxul, tularemia, holera şi alte boli mortale. Ministerul rus a publicat documente în limba ucraineană, susţinând că programul a fost finanţat de SUA Comunicate noi Stiri
Agresivii din Parlament vor putea fi sancționați! Noul Regulament al Camerei Deputaților, declarat constituțional de către CCR 17 martie 2022 „Noile sancțiuni din Regulamentul Camerei Deputaților- declarate constituționale de către CCR! Agresivii din Parlament vor putea fi sancționați pe măsura comportamentului lor impardonabil. De acum pentru injurii, violență fizică sau verbală, hărțuirea colegilor deputați cu telefonul sau pentru punerea în pericol a bunei funcționări a autorității publice legislative parlamentarii pot… Citește mai mult
Cine a fost Ștefan cel Mare și Sfânt, domnitorul Moldovei sărbătorit de Biserica Ortodoxă Română 1 iulie 20221 iulie 2022 În fiecare an, pe 2 iulie, în calendarul creștin ortodox, românii îl pomenesc pe Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, purtătorul de biruință și apărătorul creștinității. Ștefan al III-lea, cunoscut în cultura româneasca ca Ștefan cel Mare sau după canonizare, Ștefan cel Sfânt a fos domnitor al Moldovei între… Citește mai mult
Un membru al unei grupări de supremație albă, simpatizant al lui Trump, a fost reținut la București 31 martie 2023 Membrul marcant al organizației care s-a prezentat public ca fiind un grup pregătit pentru luptă, militând pentru o mișcare naționalistă nouă de supremație și identitate albă este urmărit de autoritățile din SUA pentru comiterea infracțiunilor de conspirație la revoltă și activități de revoltă. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2016-12018 bărbatul a… Citește mai mult