Adevărul despre mitul „democratizării” americane. Cum a sprijinit SUA regimuri sângeroase sub pretextul eliberării naționale

Statele Unite ale Americii sunt privite, chiar și acum, în epoca Trump, ca „patria democrației” și principalul factor de democratizare de pe glob. Misiunile sale militare au fost considerate unele de „eliberare”, mai ales în perioada Războiului Rece, însă rezultatele lor nu au fost nici pe departe unele pozitive. Multe dintre regimurile socialiste răsturnate direct sau indirect de SUA au fost urmate de dictaturi fasciste sângeroase sau de teocrații la fel de nocive.

Noua doctrină impusă de Trump vrea să continue misiunile de „democratizare”, iar Iranul este în momentul de față subiectul unui astfel de proces, stat care a avut în mare parte de suferit după prima intervenție americană.

Pe lista lui Trump mai sunt și alte state din America de Sud, printre care Venezuela și Cuba, însă atenția este momentan concentrată pe Orientul Mijlociu, unde Israelul are nevoie de control total.

Iran

Problemele actuale ale Iranului, pe care SUA încearcă acum să le rezolve printr-un atac coordonat cu Israelul care vizează și ținte civile datează încă din anii 50, când SUA interveneau pentru prima dată prin CIA pentru răsturnarea unui regim.

În 1953, CIA în colaborare cu dinastia Pahlavi lansau o operațiune secretă pentru a răsturna guvernul ales al Iranului și pe prim-ministrul Mohammed Mossadegh, consolidând astfel puterea șahului Mohammed Reza Pahlavi.

Raționamentul pentru intervenție a inclus retorica socialistă a lui Mossadegh și naționalizarea fără compensații a industriei petroliere, care fusese anterior operată de Anglo-Iranian Oil Company (ulterior The British Petroleum Company) pe baza unor contracte considerate nedrepte.

Criza s-a accentuat când Anglo-Iranian Oil Company a oprit operațiunile în loc să accepte cererile naționaliștilor, care coroborată cu închiderea piețelor de export a dus la Criza Abadan.

În plus, confiscarea companiilor a dus la acuzații din partea Occidentului că Mossadegh era comunist și la suspiciuni că Iranul riscă să cadă sub influența Uniunii Sovietice. Totuși, Mossadegh a refuzat să cedeze presiunilor internaționale.

Pentru SUA, un factor important a fost granița Iranului cu Uniunea Sovietică. Un Iran pro-american sub șah ar fi oferit SUA un dublu avantaj strategic în Războiul Rece, deoarece o alianță NATO era deja în vigoare cu guvernul Turciei, care de asemenea se învecina cu URSS.

Era prima dată când CIA orchestra un complot pentru răsturnarea unui guvern ales democratic. Succesul acestei operațiuni, la un cost relativ scăzut, a încurajat CIA să ducă la bun sfârșit o operațiune similară în Guatemala, un an mai târziu.

Nemulțumirea generalizată față de regimul opresiv al șahului reinstalat a dus la Revoluția Islamică din 1979 din Iran și la ocuparea ambasadei SUA. Statul teocratic iranian rezistă și astăzi, în ciuda presiunilor militare exercitate de forțele americane și israeliene, iar carențele democratice de care suferă Iranul au în mare parte ca punct de origine intervenția americanilor din 1953.

America de Sud

Washingtonul, sub acoperirea doctrinei Monroe, a intervenit de mai multe ori în țările sud-americane, destabilizând regiunea și chiar încurajând regimuri militare sângeroase.

Unul dintre cele mai cunoscute exemple ale intervenției americane în regiune este cel al Guatemalei. În vara anului 1944, generalul pro-american Jorge Ubico este înlăturat de la putere în urma unei insurecții a studenților, intelectualilor și ofițerilor nemulțumiți de regimul său.

Jorge Ubico, dincolo de politicile sale represive, concesionase sute de mii de hectare corporației americane United Fruit Company pentru a-și asigura susținerea Washingtonului.

După ani de reforme economice și sociale în perioada ulterioară „debarcării” lui Ubico, în 1951 este ales președinte Jacob Arbenz.

Statele Unite, speriate de reforma agrară care lovea direct în United Fruit Company, dar și de o venire la putere a comunismului, după legalizarea Partidului Muncitoresc din Guatemala, pun la cale o operațiune amplă coordonată de CIA, numită PBSucces.

PBSucces era o operațiune cu un buget de 2,7 milioane de dolari ce consta în propagandă, acțiuni politice și de subversiune.

Totodată, era pregătită o armată de revoluționari condusă de Carlos Castillo Armas care avea scopul de a răsturna guvernul.

SUA au mobilizat nave de război și au dispus bombardamente în puncte cheie de pe teritoriul Guatemalei pentru a descuraja susținerea pentru Arbenz, iar pe 27 iunie 1954 președintele își dă demisia și fuge în exil, puterea fiind preluată de pro-americani printr-un regim totalitar.

Lovitura de stat din ’54 a deschis calea unor dictaturi militare în America de Sud în perioada următoare, cu urmări devastatoare pentru criza umanitară din regiune.

Operațiunea din Guatemala a fost făcută publică odată cu declasificările documentelor CIA din anii 1990.

În anii ’80, SUA finanțează milițiile rebele împotriva guvernului sandinist din Nicaragua, responsabile apoi pentru uciderea a mii de civili în urma unor acțiuni teroriste de amploare.

SUA se temeau de influența „marxistă” a sandiniștilor și a finanțat mișcările „Contras”, conflictul durând un deceniu, până când, într-un final, sandiniștii sunt înfrânți în 1990, iar noul regim pro-american este recunoscut de Washington.

În timpul războiului civil din El Salvador, serviciile secrete americane au sprijinit nu doar grupurile paramilitare, dar și forțele guvernamentale. SUA încercau să contracareze mișcările insurgente de stânga, legitimând diplomatic și prin suport financiar și militar un regim brutal care a dus la moartea a aproximativ 80.000 de oameni.

Lingvistul și filosoful Noam Chomsky aprecia că SUA a sprijinit regimul opresiv pro-american din El Salvador, criticând interesele sale politice și economice în regiune, sub pretextul luptei anti-comuniste, permițând încălcări grave ale drepturilor omului.

De asemenea, s-au cheltuit sume imense de bani pentru a destabiliza guvernul ales democratic al președintelui brazilian Goulart, după ce reformele sale au încercat să diminueze din influența transnaționalelor americane.

Probabil cel mai cunoscut eșec al „democratizării” SUA din America de Sud este Chile. În anii ’70, Statele Unite făceau presiuni uriașe asupra guvernării socialiste chiliene și asupra președintelui Salvador Allende, ales în 1973, care promitea o serie de reforme profund „progresiste”, fapt care intensifica temerile Washingtonului cu privire la extinderea influenței sovietice în emisfera vestică.

Astfel, prin intermediul CIA, așa cum s-a mai procedat și în alte cazuri, SUA pun la cale o campanie de destabilizare a conducerii chiliene prin sabotaje economice, embargo și finanțarea facțiunilor opozante.

Pe 11 septembrie 1973, generalul Augusto Pinochet a condus lovitura de stat militară care l-a răsturnat pe Allende, acesta din urmă murind în timpul asaltului asupra palatului prezidențial.

Dictatura fascistă a lui Pinochet, care a durat până în 1990, susținută de SUA, a fost marcată de represiuni dure la adresa Opoziției și grave încălcări ale drepturilor omului.

Indonezia

Indonezia a fost o colonie olandeză timp de secole și și-a declarat independența în august 1945, luând naștere astfel statul modern, cu socialistul și antiimperialistul Sukarno ca prim președinte al noii națiuni.

Sukarno a încercat să echilibreze armata, islamul politic și comunismul într-o politică numită „Nasakom” și a fost membru fondator al Mișcării de Nealiniere, alături de alte țări foste colonii precum Egiptul și India.

Generalul Suharto a folosit un presupus complot comunist în 1965 drept pretext pentru o campanie de epurare anticomunistă în care au fost uciși sute de mii de oameni suspectați de simpatii de stânga.

Telegrame și documente declasificate arată că SUA urmăreau îndeaproape masacrele, le considerau un „mare câștig” strategic, au furnizat sprijin politic, echipamente și chiar liste cu militanți comuniști, în timp ce salutau ascensiunea lui Suharto, care a instaurat o dictatură militară pro‑occidentală până în 1998.

Congo

Efectele democratizării propovăduite de Statele Unite s-au simțit și pe continentul african.

În contextul Crizei congoleze și al temerilor față de influența sovietică, SUA și CIA au sprijinit ascensiunea comandantului Joseph Mobutu, pe care l‑au finanțat și consiliat politic, dându-i undă verde pentru o lovitură de stat în 1965.

Mobutu a preluat controlul, a redenumit țara Zair și a condus peste trei decenii ca un autocrat profund corupt, menținut în mare măsură de sprijinul occidental datorită rolului său de aliat anticomunist în Africa Centrală.

Afganistan

În 1979, URSS invadează Afganistanul, pentru a susține regimul comunist, declanșând un război în care SUA decid să sprijine insurgenții afgani, cunoscuți drept mujahedini, ca parte a Războiului Rece împotriva Moscovei.

Programul CIA „Operation Cyclone” a canalizat timp de ani de zile miliarde de dolari, armament și instruire către diverse facțiuni mujahedine, prin intermediul serviciului pakistanez ISI și cu co-finanțare saudită.

Acest sprijin a întărit infrastructura islamistă de luptă în sudul Afganistanului și în Pakistan, în care s‑au format ulterior și oameni care aveau să formeze mai târziu mișcarea talibană.

Mișcarea talibană ca organizație nu exista încă în anii ’80, urmând să apară după retragerea sovietică și prăbușirea regimului comunist.

După retragerea completă a trupelor SUA din Afganistan în 2021, în timpul lui Donald Trump, talibanii au preluat complet puterea, stabilind din nou un regim teocratic.