Importurile mai mari decât exporturile nu sunt neapărat un lucru rău. Economist: „Cele mai periculoase sunt datoriile făcute de politicieni”

Deficitul balanței comerciale a României, adică diferența dintre valoarea bunurilor importate și cea a bunurilor exportate, a fost în luna ianuarie 2026 de 2,325 miliarde de euro, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Nivelul este cu 425,1 milioane de euro mai mic decât în ianuarie 2025, ceea ce înseamnă o reducere de 15,5% a deficitului de la un an la altul.

Acestea sunt cifre brute, venite direct de la INS și nu țin loc de judecată de valoare pozitivă sau negativă. Sunt stări de fapt, care, pe baza unor înțelegeri aproximative sau mai puțin nuanțate despre ceea ce înseamnă schimburi transfrontaliere în economie, vor fi adesea asociate cu efecte net pozitive. Într-un nou material din seria „Mituri economice care ne fac rău”, realizată de Ziare.com, încercăm să explicăm cum, deși avem tot interesul la nivel macroeconomic, să încurajăm exportul produselor și serviciilor cu valoare adăugată și să importăm „cu cap”, nu orice volum de exporturi mai mic decât cel al importurilor reprezintă un element negativ pentru economie. Sau, așa cum a specificat economistul Radu Nechita, care a luat parte la documentarea pentru acest material, „nu toate intrările de capital sunt egale între ele”.

Cum arată cifrele balanței comerciale în ianuarie 2026

În prima lună a anului, exporturile României au însumat 6,903 miliarde de euro, în timp ce importurile au ajuns la 9,228 miliarde de euro. Comparativ cu ianuarie 2025, exporturile au scăzut cu 4,7%, iar importurile cu 7,7%.

Trebuie să explicăm faptul că datele statistice venite de la INS sunt calculate folosind două moduri diferite de evaluare a bunurilor tranzacționate. Exporturile sunt măsurate în sistem FOB („Free on Board”), care reflectă valoarea bunurilor la momentul în care acestea părăsesc țara exportatoare, adică prețul lor include costurile de producție, transportul intern până la punctul de încărcare și taxele necesare pentru a fi încărcate la bordul navei sau al altui mijloc de transport, în timp ce importurile sunt calculate în sistem CIF („Cost, Insurance, Freight”), care adaugă la valoarea bunurilor și costurile transportului internațional și ale asigurării până la intrarea în țara importatoare. Prin urmare, atunci când statisticienii compară exporturile FOB cu importurile CIF pentru a calcula balanța comercială, rezultatul arată diferența dintre valoarea bunurilor pe care o țară le vinde în exterior și costul total al bunurilor pe care le aduce din alte economii, inclusiv transportul acestora.

În ceea ce privește structura schimburilor comerciale, mașinile și echipamentele de transport continuă să domine comerțul exterior al României. Acestea au reprezentat 45,3% din totalul exporturilor și 35,5% din totalul importurilor în ianuarie 2026. O pondere importantă o au și alte produse manufacturate, cu 27,8% din exporturi și 27,9% din importuri.

Majoritatea schimburilor comerciale ale României continuă să aibă loc în interiorul Uniunii Europene. În luna ianuarie, comerțul cu statele membre UE27 a totalizat 5,040 miliarde de euro la exporturi și 6,672 miliarde de euro la importuri, reprezentând 73% din totalul exporturilor și 72,3% din totalul importurilor. Schimburile comerciale cu state din afara Uniunii Europene au fost considerabil mai mici, în schimb, 1,862 miliarde de euro la exporturi și 2,556 miliarde de euro la importuri, echivalentul a 27% din exporturi și 27,7% din importuri.

În statisticile comerțului exterior, diferența dintre exporturile calculate în sistem FOB și importurile calculate în sistem CIF reprezintă soldul balanței comerciale. Astfel, atunci când importurile depășesc exporturile, rezultatul este un deficit comercial, iar când exporturile sunt mai mari decât importurile apare un excedent comercial.

Cum ar trebui să înțelegem aceste diferențe dintre importuri și exporturi pentru a nuanța discuția despre deficitul de balanță comercială

Potrivit explicațiilor oferite de profesorul de economie Radu Nechita, de la UBB Cluj, ar trebui clarificat faptul că schimburile internaționale nu au loc între națiuni, ci între o multitudine de agenți economici. Acesta a explicat într-un material realizat pentru revista Sinteza, din Cluj, în 2016, teoria din spatele acestor confuzii, legate de „schimburile internaționale”. „Acest termen rămâne însă cel utilizat, chiar și în manuale, în dauna celui mai corect de schimburi transfrontaliere. Nu națiunile importă și exportă, ci diverse persoane fizice sau juridice, care cumpără și vând în funcție de ceea ce au nevoie ele și clienții lor. (…) O altă prioritate ar fi evidențierea absurdității unor idei larg răspândite, de tipul „buy American” sau „achetez français”. Ce este mai american: să cumperi un automobil Mercedes produs în Alabama sau un Opel (grup General Motors) fabricat în Germania? Cine este mai francez: cel care cumpără un Logan din Maroc sau o Toyota din uzina de la Valenciennes? În lumea globală de astăzi, cu lanțurile de producție dispersate la scară planetară, aceste întrebări nu au nici un sens. Ele au totuși un răspuns: este bine pentru America sau Franța ceea ce consideră consumatorul din țările respective că este mai bine pentru el însuși. Într-adevăr, el este singurul în drept să decidă ce destinație să dea banilor pe care i-a obținut prin mijloace legitime. Consumatorul are prioritate deoarece el este un fost producător care a făcut deja servicii semenilor săi și deci interesele sale primează asupra celor ale unui producător care doar propune, oferă un bun sau serviciu.

Potrivit economistului Paul Krugman, „probabil aceasta este una dintre cele mai importante ecuații din economia internațională:

Nu este vorba de o teorie care ar trebui verificată, ci despre o identitate contabilă, adică expunerea unei constrângeri matematice incontestabile pe care orice teorie trebuie s-o respecte pentru a rămâne coerentă”.

Această egalitate arată că într-o țară în care nivelul de investiții realizate (necesare) este mai mare decât cel al economiilor disponibile, balanța comercială este inevitabil deficitară. Altfel spus, un deficit al balanței comerciale este reflectat inevitabil într-un aflux de capital din străinătate. Deci, o situație în care să avem simultan influx de capital din străinătate și balanța comercială excedentară este imposibilă din punct de vedere matematic, contabil, economic și logic.

Prin urmare, o balanță comercială deficitară este o situație frecventă, normală, în țările mai puțin dezvoltate, care au un deficit de capital, dar trec printr-un proces de dezvoltare accelerată. Deficitul balanței comerciale nu este relevant, în sensul că el nu poate fi interpretat în mod univoc, nici ca semnal negativ, nici ca semnal pozitiv. Mult mai relevant este modul de finanțare a deficitului respectiv prin inevitabile intrări de capital. Aceste intrări de capital pot lua forma unor investiții directe (capital propriu-zis) sau a unor împrumuturi, private sau guvernamentale.

Finanțarea prin capital propriu-zis este preferabilă din punct de vedere al țării gazdă deoarece, dacă investiția se va dovedi profitabilă, vor fi atrași mai mulți investitori, cu impact pozitiv asupra productivității și, în ultimă instanță, asupra veniturilor și a nivelului de trai din țara respectivă. Dacă investiția se va dovedi neprofitabilă, pierderile directe vor fi suportate integral de către investitorii străini. Țara gazdă va suporta eventuale pierderi de imagine, un alt cost fiind dezamăgirea celor care-și vor pierde locurile de muncă create pe parcursul funcționării investiției și care se vor regăsi de fapt în situația dinaintea investiției respective”, a explicat atunci profesorul.

Mai exact, faptul că o țară are un deficit al balanței comerciale nu oferă informație suficientă pentru a evalua dacă este o situație bună sau rea. Mulți consideră că este o situație rea să importăm mai mult decât exportăm. Dar când importăm mai multe bunuri decât exportăm, trebuie să înțelegem că acest proces vine la pachet cu ideea că în țara respectivă au loc intrări de fonduri din străinătate. „Dacă facem un sondaj de opinie și întrebăm oamenii dacă e mai bine să fie balanță excedentară sau deficitară, în proporție de 90% lumea va sări să spună că trebuie balanță excedentară. Dacă îi întrebi dacă ar vrea să între sau să iasă capital în țară, lumea va spune că ar vrea să intre. Aceste două lucruri, balanță comercială excedentară și intrări de capital sunt imposibile din punct de vedere contabil, dacă cuvintele își păstrează sensul de la o propoziție la alta”, a explicat, în dialog cu Ziare.com, Radu Nechita.

Este adevărat, contează foarte mult ce formă îmbracă acest excedent comercial. Putem să exportăm de un miliard de lei, de pildă, a continuat economistul. Dar dacă acela miliard ne-a costat 1,2 miliarde de lei, de fapt am exportat venit național. Ne-am subevaluat mâna de lucru, ne-am exploatat oamenii, am subevaluat faptul că petrolul din producția internă este mai ieftin, deci îl putem exporta cu 50 de dolari pe baril în loc de 70. „Nu e un lucru pozitiv, fiindcă valoarea barilului de petrol este exact cât e prețul pe piața internațională. Cum am spus, contează foarte mult forma în care intră capitalul. Dacă, de exemplu, intră sub formă de împrumuturi, e mai rău dacă intră sub formă de investiții străine directe. Mai exact, dacă facem atragere de capital cum a făcut Ceaușescu sau cum fac partidele de la noi, statul român fiind pe deficit din ’90 încoace, iar intrările de capital sunt, în mare parte, sub formă de împrumuturi care merg la datorii, cu atât mai mult dacă aceste credite sunt făcute de Stat, așa cum s-a întâmplat în anii 90 cu complexurile industriale lăsate să moară de Stat sau cu Bancorexurile, datorii pe care, în cele din urmă, au trebuit să le plătească tot românii.

Nu toate intrările de capital sunt egale între ele. Cele mai periculoase sunt cele contractate de către politicieni, pentru că astea ne privesc pe noi toți. Într-adevăr, valoarea adăugată, partea noastră din lanțul de producție peste materia primă și energie este importantă, iar creșterea valorii adăugate se face prin calitate, prin marcă, prin brand, prin poveste. Dar produsul de pe raft care nu are poveste va fi plătit mai puțin decât celălalt. Iar una dintre tarele sistemului nostru este această neînțelegere a faptului că vânzarea este parte din procesul de producție.”

O creștere a exporturilor în anul acesta poate, într-adevăr, să însemne multe lucruri, de la o revenire măcar marginală a producției industriale, cu toate că sectorul privat a avut de-a face cu creșteri de taxe consecutive în ultimii ani și cu nevoia de a lua hotărâri dificile pentru producție, de la disponibilizări la sistarea investițiilor, adesea. Cu toate acestea, strict din punct de vedere comercial, o scădere a importurilor nu înseamnă, totuși, neapărat ceva pozitiv sau un contrapunct firesc într-o majorare de volum a consumului din surse interne. De fapt, laolaltă cu mai mulți indicatori macroeconomici, printre care și inflația ridicată sau recesiunea tehnică în care s-a aflat țara noastră în ultima parte a anului trecut, înseamnă că oamenii au un apetit mai redus pentru consum în general, că, în cei mai simpli termeni, nu își mai permit să cumpere peste puteri. În consecință, operatorii economici s-au adaptat unei piețe mai reticente.

În orice caz, nuanțe precum acestea trebuie mereu avute în vedere atunci când auzim cifre sau expresii care generalizează o judecată de valoare despre anumite valori statistice. Fără o brumă de context, fie socio-economic, fie mai multe informații concrete despre ce înseamnă – în acest caz – deficitul balanței comerciale, ne va fi mereu mai greu să identificăm cu succes dacă o concluzie tăioasă din partea unui politician este gândită să clarifice sau să atace un interes politic particular, independent de bunăstarea economică pe care ar trebui să o gireze, în mod normal.